• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Football Maradona are un loc de muncă, în Belarus

Maradona are un loc de muncă, în Belarus

There are no translations available.

Diego Armando Maradona (57 de ani) a ajuns în Belarus şi şi-a luat în primire noul rol de preşedinte al clubului Dinamo Brest, cu care a semnat un contract pe trei ani.

El Pibe de Oro, ultima oară la divizionara secundă din Emiratele Arabe Unite, Al Fujairah, şi-a petrecut vara la Campionatul Mondial din Rusia, unde a făcut spectacol în tribune prin gesturile sale care l-au adus până în pragul epuizării. Maradona e acum pregătit pentru o nouă provocare în cariera sa, dar, de această dată, din punct de vedere administrativ.

Fostul internaţional argentinian a lăsat munca de pe gazon pentru un birou al clubului Dinamo Brest şi va avea o misiune dificilă pentru a redresa echipa. În acest moment, noua echipă a lui Maradona e doar pe locul şase în clasament: "Îmi aduc foarte bine aminte de Fidel Castro, Chavez, Kadhafi, îl cunosc şi pe Putin, dar acum îmi doresc să mă fotografiez alături de Lukaşenko (n.r. – preşedintele Belarusului). Sper că va fi fanul nostru", a declarat Maradona.