• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Football Mircea Lucescu a fost ales cel mai bun antrenor român de fotbal

Mircea Lucescu a fost ales cel mai bun antrenor român de fotbal

There are no translations available.

Mircea Lucescu (74 de ani) a fost ales de oamenii din România cel mai bun antrenor din toate timpurile din fotbalul românesc, conform unui sondaj reprezentativ la nivel național, relatează MOLDPRES.

Mircea Lucescu i-a devansat de departe pe Victor Pițurcă, Emeric Ienei sau Anghel Iordănescu.

„Il Luce” a fost ales de 40% dintre subiecții eșantionului, fiind lider autoritar. Anghel Iordănescu, cel mai bun antrenor al secolului trecut, se află doar pe locul 4 în acest top, cu numai 6%. Între cei doi s-au poziționat Victor Pițurcă și Emeric Ienei, cu câte 10%. Cosmin Olăroiu a fost ales de 4%, fiind urmat de Dan Petrescu (3%), Răzvan Lucescu (2%) și Ștefan Kovacs (1%).

Iordănescu (70 de ani) a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști români ai anilor ’70, reușind meciuri memorabile cu echipa de club, dar și cu naționala, culminând cu o carieră extraordinară de antrenor. A fost secundul lui Emeric Ienei la cucerirea celui mai important trofeu din istoria fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni. Și-a adus contribuția și la câștigarea Supercupei Europei din 1987 cu Steaua.

Maestru emerit al sportului, Anghel Iordănescu a fost desemnat oficial „cel mai bun antrenor român al secolului XX”. Totul datorită faptului că a dus și naționala la două turnee finale de Campionat Mondial (1994 și 1998) și la unul de Campionat European (1996).

Mircea Lucescu s-a impus în sondaj datorită, în mare măsură, faptului că în 2009 a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior Donețk, echipă pe care a antrenat-o 12 ani. În urma acestei performanțe, „Il Luce” a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler. A strâns de-a lungul carierei de antrenor peste 800 de meciuri.