• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Football Platini despre Serbia-Albania: Imaginaţi-vă că sub dronă ar fi fost o bombă

Platini despre Serbia-Albania: Imaginaţi-vă că sub dronă ar fi fost o bombă

There are no translations available.

"Incidentele de la Serbia-Albania nu sînt numai ruşinoase. Imaginaţi-vă că sub dronă s-ar fi aflat o bombă şi nu un steag. Asta devine periculos, mai ales în ţările acelea. Acolo există multă tensiune politică", a declarat şeful UEFA, la postul TF1.

Incidentele care au dus la întreruperea meciului Serbia - Albania au izbucnit după ce o dronă a survolat stadionul cu un drapel suspendat, care reproducea o hartă a "Albaniei Mari", un proiect naţionalist ce vizează regruparea sub acelaşi stat a comunităţilor albaneze din Balcani. Drona a provocat furia jucătorilor sîrbi, Stefan Mitrovici reuşind să prindă steagul, moment în care a izbucnit o încăierare generală pe teren, iar fanii au intrat în suprafaţa de joc. Meciul a fost întrerupt în minutul 41, la scorul de 0-0.

UEFA a deschis proceduri disciplinare după meciul de la Belgrad, gazdele fiind cercetate pentru invadarea terenului de către suporteri şi pentru organizare necorespunzătoare, iar oaspeţii pentru refuzul de a continua partida şi pentru steagul arborat cu o dronă deasupra gazonului.

Cazul va fi judecat la 23 octombrie de Corpul de Disciplină, Etică şi Control al UEFA.