• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Football Carlo Ancelotti, cel mai bun antrenor al unei echipe de club în 2014

Carlo Ancelotti, cel mai bun antrenor al unei echipe de club în 2014

There are no translations available.

Tehnicianul Carlo Ancelotti, care a cîştigat sezonul trecut Liga Campionilor cu Real Madrid, a fost desemnat cel mai bun antrenor al unei echipe de club în anul 2014, într-un clasament realizat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Ancelotti, care a acumulat 169 puncte, a fost urmat de Diego Simeone (Atletico Madrid), cu 139 puncte, şi de Josep Guardiola (Bayern Munchen), cu 76 puncte.

Jose Mourinho (Chelsea) s-a clasat pe patru, cu 15 puncte, iar Unai Emery (FC Sevilla) a fost al cincilea, cu 11 puncte.

Locul şase i-a revenit lui Manuel Pellegrini (Manchester City), cu opt puncte, în timp ce pe şapte s-a clasat Jurgen Klopp (Borussia Dortmund), cu şapte puncte.

Antonio Conte (Juventus Torino) a fost pe locul opt, cu şase puncte, iar Ronald Koeman (Feyenoord Rotterdam/Southampton) a primit trei puncte şi a fost pe locul nouă.

Pe locul zece, cu două puncte, s-a clasat antrenorul echipei AS Roma, Rudi Garcia.