• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Football Borussia este mai tare decît Bayern în Cupa Germaniei

Borussia este mai tare decît Bayern în Cupa Germaniei

There are no translations available.

Bayern Munchen şi Pep Guardiola şi-au luat rămas de la gîndul să realizeze tripla: titlu - Cupă - UEFA Champions League în acest sezon. Bavarezii, care sînt deja campioni în Bundesliga, au fost învinşi acasă în semifinalele Cupei Germaniei de Borussia Dortmund.

Calificarea s-a decis la penaltiuri, acolo unde jucătorii gazdelor au reuşit contraperformanţa să rateze patru lovituri de pedeapsă din tot atîtea executate: Philipp Lahm şi Xabi Alonso au alunecat în momentul şutului şi nu au prins cadrul porţii, Mario Gotze a fost blocat de Mitchell Langerak, în timp ce Manuel Neuer a nimerit doar bara. De partea cealaltă, singurul care a ratat a fost căpitanul Mats Hummels.

După primele 120 de minute, rezultatul a fost egal, 1-1. Robert Lewandowski a dechis tabela şi a înscris astfel în toate cele trei partide pe care le-a disputat împotriva fostei sale echipe. Egalarea a adus-o Aubameyang, cu un sfert de oră înainte de final.

Fanii gazdelor le-au pregătit o coregrafie specială celor doi jucători importanţi care au lipsit în ultima perioadă din cauza accidentărilor, Franck Ribery şi Arjen Robben, dar nu a fost cu noroc. Olandezul a intrat pe teren în minutul 68, dar s-a accidentat din nou după numai 16 minute.

Bayern (3-1-4-2): Neuer - Benatia, Boateng, Rafinha - Alonso - Weiser, Lahm, Alcantara, Bernat - Muller, Lewandowski

Antrenor: Pep Guardiola

Borussia (4-3-2-1): Langerak - Durm, Sokratis, Hummels, Schmelzer - Kuba, Bender, Gundogan - Kagawa, Reus - Aubameyang

Antrenor: Jurgen Klopp

După această calificare, Kloppo a aflat care va fi ultima partidă în care se va afla la cârma lui Dortmund: finala Cupei se va desfăşura pe 30 mai, iar adversara Borussiei va fi cîştigătoarea dintre Wolfsburg şi Arminia Bielefeld.

Sursă: DIGIsport