• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Football

Football

Villarreal - Barcelona 4-4, în campionatul Spaniei

There are no translations available.

Presa internaţională e la picioarele Barcelonei după revenirea senazaţională din meciul cu Villarreal, din deplasare. Catalanii au condus cu 2-0, dar în minutul 90 scorul arăta un rezultat incredibil! 4-2 pentru gazde.

Când fanii se resemnaseră şi se obişnuiseră cu ideea unei înfrângeri, au ieşit la rampă Messi şi Suarez, iar meciul s-a terminat 4-4. Reacţia presei internaţionale nu a întârziat să apară şi i-a ridicat în slăvi pe catalani:

”O revenire senzaţională pentru Barcelona. Ce meci!”, ”Messi şi Suarez au făcut show pentru liderul Spaniei”, ”Căpitanul a salvat situaţia din nou!”, ”Suarez salvează un punct în ultimele secvenţe”, sunt doar câteva din titlurile cu care deschid marile site-uri ziua.

Egalul o menţine pe Barcelona pe primul loc în Primera Division, 70 de puncte, la 8 lungimi de pricipala urmăritoare Atletico Madrid. Podiumul este încheiat de Real Madrid, 57 de puncte, care are însă un meci în minus.

În etapa următoare, Barcelona primeşte vizita celor de la Atletico Madrid. Partida este programată sâmbătă.

 

Legendarul Pele a fost internat într-un spital din Paris

There are no translations available.

Legendarul Pele (78 de ani) a fost internat miercuri dimineaţă la un spital din Paris, după ce l-a vizitat pe starul celor de la PSG, Kylian Mbappe (20 de ani), cu prilejul unui eveniment publicitar.

Potrivit postului de radio RMC Sport, internarea brazilianul a fost mai mult o măsură de precauţie, deoarece acesta a suferit o criză de tetanie şi de febră, înainte de călătoria spre ţara sa natală. Surse din anturajul lui Pele susţin că viaţa acestuia nu este pusă în pericol.

 

Echipa națională de fotbal a suferit eșec în Turcia

There are no translations available.

Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. Echipa națională de fotbal a suferit ieri înfrângere (0-4) în meciul disputat în deplasare cu selecționata Turciei în cadrul preliminariilor Campionatului European 2020, relatează MOLDPRES.

Golurile au fost marcate de Hasan Ali Kaldırım (24), Cenk Tosun (26, 54), Kaan Ayhan (70). În minutul 53 Burak Yılmaz a ratat un penalti.

Scorul ar fi putut fi și mai mare dacă nu ar fi avut intervenții salvatoare, în câteva rânduri, portarul Alexei Koșelev. Cu toate acestea el a subliniat pe facebook.com, la puțin timp după încheierea meciului, că a comis multe erori.

Golurile au fost marcate de gazde, în fond, din zona centrală a defensivei oaspeților unde s-a simțit lipsa căpitanului echipei moldovene, Alexandru Epureanu. Conform mai multor experți, factorul îmbucurător în prestația ei este că a ieșit la joc mai mult decât în meciul cu formația Franței, a încercat să facă presing și în jumătatea de teren a gazdelor. Minusul cel mai evident însă este că nu a înregistrat pe tot parcursul meciului nici o lovitură pe spațiul porții adverse, a cedat în majoritatea duelurilor directe pentru balon și a fost depășită la capitolul viteza de joc, condiția fizică.

Echipa moldoveană a evoluat în următoarea componență: Alexei Koşelev,  Oleg Reabciuk,  Artiom Rozgoniuc, Veaceslav Posmac,  Artur Ioniţa,  Cătălin Carp (Iaser Țurcan, 46), Eugeniu Cebotaru,  Radu Gînsari (Alexandru Antoniuc, 73),  Ion Jardan, Vladimir Ambros (Ion Nicolaescu, 57), Dinu Graur.

Partida cu reprezentativa Turciei a fost a doua în preliminariile Campionatului European. În prima, cu formația Franței, pe teren propriu, a fost consemnat scorul 1-4.

 

Pedepse pentru piraterie acordate pentru transmiterea ilegală a meciurilor din Premier League

There are no translations available.

Un judecător din Marea Britanie a condamnat trei bărbaţi la 17 ani de închisoare, după patru săptămâni de proces, aceştia făcându-se vinovaţi de fraudare a transmisiunilor meciurilor din Premier League.

Cei trei, Steven King, Paul Rolston şi Daniel Malone obţineau sume importante de bani din pirataria transmisiunilor meciurilor din prima ligă a Angliei.

Aceştia transmiteau ilegal partidele din Premier League în peste 1.000 de pub-uri, cluburi şi proprietăţi rezidenţiale din Marea Britanie. Ei au făcut nu mai puţin de 6,6 milioane de dolari profit. Cei care primeau semnalul transmisiei piratate plăteau, în medie, 26.000 de lire pe an pentru licenţele care le permiteau transmisia meciurilor din Premier League.

Drepturile TV din Premier League, între 2016 şi 2019, au însumat un profit de 6,6 miliarde de dolari, în timp ce noul contract pe trei sezoane, care va fi valabil din vara acestui an, depăşeşte 5,9 miliarde de dolari. King a primit şapte ani şi patru luni de închisoare, Rolston a primit o pedeapsă de şase ani şi patru luni, în timp ce Malone s-a ales doar cu trei ani şi trei luni în spatele gratiilor.

 

România, în preliminariile EURO 2020. Programul meciurilor grupei F

There are no translations available.

România începe sâmbătă, 23 martie, drumul spre Campionatul European din 2020, la Stockholm, contra Suediei. Pentru a se califica la turneul final, România trebuie să încheie Grupa F pe una dintre primele două poziţii.

Mai există şi o şansă în playoff-ul Ligii Naţiunilor, dar acolo situaţia este destul de complicată.

Meciuri România preliminarii EURO 2020.

Programul Grupei F

23 martie 2019

Malta – Feroe (ora 21:45)
Suedia – România (ora 19:00)
Spania – Norvegia (ora 21:45)

26 martie 2019

Malta – Spania (ora 21:45)
Norvegia – Suedia (ora 21:45)
România – Feroe (ora 21:45)

7 iunie 2019

Feroe – Spania (ora 21:45)
Norvegia – România (ora 21:45)
Suedia – Malta (ora 21:45)

10 iunie 2019

Feroe – Norvegia (ora 21:45)
Malta – România (ora 21:45)
Spania – Suedia (ora 21:45)

5 septembrie 2019

Feroe – Suedia (ora 21:45)
Norvegia – Malta (ora 21:45)
România – Spania (ora 21:45)

8 septembrie 2019

Spania – Feroe (ora 16:00)
România – Malta (ora 19:00)
Suedia – Norvegia (ora 21:45)

12 octombrie 2019

Feroe – România (ora 19:00)
Malta – Suedia (ora 21:45)
Norvegia – Spania (ora 21:45)

15 octombrie 2019

Feroe – Malta (ora 21:45)
România – Norvegia (ora 21:45)
Suedia – Spania (ora 21:45)

15 noiembrie 2019

Norvegia – Feroe (ora 21:45)
România – Suedia (ora 21:45)
Spania – Malta (ora 21:45)

18 noiembrie 2019

Malta – Norvegia (ora 21:45)
Spania – România (ora 21:45)
Suedia – Feroe (ora 21:45)

Grupe preliminarii EURO 2020

Grupa A: Anglia, Cehia, Bulgaria, Muntenegru, Kosovo
Grupa B: Portugalia, Ucraina, Serbia, Lituania, Luxemburg
Grupa C: Olanda, Germania, Irlanda de Nord, Estonia, Belarus
Grupa D: Elveţia, Danemarca, Irlanda, Georgia, Gibraltar
Grupa E: Croaţia, Ţara Galilor, Slovacia, Ungaria, Azerbaidjan
Grupa F: Spania, Suedia, Norvegia, România, Insulele Feroe, Malta
Grupa G: Polonia, Austria, Israel, Slovenia, Macedonia, Letonia
Grupa H: Franţa, Islanda, Turcia, Albania, Moldova, Andorra
Grupa I: Belgia, Rusia, Scoţia, Cipru, Kazahstan, San Marino
Grupa J: Italia, Bosnia, Finlanda, Grecia, Armenia, Lichtenstein

 
More Articles...