• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Other sports Various Michael Schumacher, la aniversarea de 50 de ani

Michael Schumacher, la aniversarea de 50 de ani

There are no translations available.

Michael Schumacher împlineşte, joi, 50 de ani. Lupta ultimilor cinci ani, după teribilul accident de schi din 29 decembrie 2013, continuă şi este, cel mai probabil, departe de a fi câştigată, conform puţinelor informaţii scurse către publicul larg, dincolo de zidul de autoprotecţie ridicat de familie. Dincolo de recordurile stabilite în Formula 1, dincolo de cele şapte titluri mondiale şi cele 91 de Mari Premii câştigate, de curse memorabile şi de controversele ce i-au însoţit cariera, rămân poveştile unei jumătăţi de veac, poveştile fanilor, detalii şi amintiri despre cel căruia i s-a spus şi "Baronul Roşu", şi "Schuminator", şi "Schumy", şi "Regele Ploii", şi-n câte şi mai câte alte feluri.

Michael Schumacher era conştient, dar agitat în minutele imediat următoare accidentului de schi din 29 decembrie 2013. Şi-a pierdut cunoştinţa în timp ce elicopterul îl transporta spre clinica din Grenoble. Raportat iniţial ca un accident minor, situaţia lui Michael Schumacher s-a adeverit a fi una critică. Supus unor intervenţii chirurgicale succesive, pentru a opri hemoragiile craniene, lui Schumacher i-a fost indusă coma artificială, pentru a i se oferi cele mai bune şanse de supravieţuire. După şase luni, germanul a fost trezit, treptat, însă gradul de recuperare rămâne necunoscut.