• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Other sports Various Danemarca a devenit campioană mondială în premieră la handbal masculin

Danemarca a devenit campioană mondială în premieră la handbal masculin

There are no translations available.

Danemarca este noua campioană mondială în handbalul masculin, după un turneu final în care a mers ceas încă de la început. În marea finală, selecţionata condusă de Nicolaj Jakobsen a învins Norvegia cu 31-22.

Până în marea finală, Danemarca reuşise să câştige toate cele nouă jocuri disputate într-un interval de 15 minute. Doar Ungaria a „scăpat” cu o înfrângere la trei goluri (25-22), în rest, toate celelelte adversare au cedat de la patru goluri în sus. Danemarca a dus handbalul masculin la un alt nivel, aproape de perfecţiune, fiind condusă magistral de Mikkel Hansen, astfel că a fost mare favorită şi în finala cu Norvegia. Chiar dacă liderul echipei a ratat un 7 metri chiar în primul minut, gazdele au trecut rapid peste acest moment, iar după 5-6 minute de joc au venit ca o furtună peste adversari. „Reprofilat” inter dreapta, Mikkel Hansen a dat randament şi din acea poziţie, iar dacă nu a marcat, a deschis jocul la extremă, iar Danemarca a marcat la foc continuu.

Echipa condusă de Nicolaj Jakobsen s-a desprins la 17-10 în minutul 28, după un gol marcat cu poarta goală, iar finala a câştigat-o încă din prima repriză. Norvegia a fost năucită de apărarea adversă, iar cifrele înregistrate la pauză (scor 18-11) au vorbit de la sine. Niciun contraatac realizat – în condiţiile în care selecţionata condusă de Christian Berge avea la ora finalei cu 30 de contraatacuri mai mult decât Danermarca -, iar eficienţa finalistei la aruncările de la 9 metri a fost numai la 33%. În schimb, Danemarca a avut o eficienţă a atacului de 75%, iar la aruncările de la distanţă aproape dublu decât Norvegia.

În partea secundă, gazdele şi-au continuat recitalul şi au ajuns la 26-15 în minutul 48, diferenţa maximă în meci. Norvegia s-a împăcat cu a doua finală pierdută, experienţă trăită şi de Danemarca în urmă cu 6-8 ani, astfel că vedeta Sagosen a fost retrasă. La final, Danemarca a câştigat cu 31-22 şi a obţinut în premieră titlul mondial.