• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Other sports Various „Schumacher”, primul documentar despre multiplul campion de Formula 1

„Schumacher”, primul documentar despre multiplul campion de Formula 1

There are no translations available.

Primul documentar despre Michael Schumacher e aproape gata şi va fi lansat la Festivalul de Film de la Cannes. Pelicula intitulată "Schumacher" va spune povestea marelui pilot, singurul care a câştigat şapte trofee mondiale de Formula 1. "Schumi" a suferit în 2013 un grav accident la schi, a fost în comă indusă şase luni, a suportat mai multe intervenţii chirurgicale şi acum e tratat la domiciliu, starea sa actuală nefiind cunoscută, familia preferând să păstreze totul secret.

Rolf, tatăl lui Schumacher, şi Corinna, soţia fostului mare pilot, vor vorbi în premieră în faţa camerelor tv.

"Cariera sa merită să fie celebrată. Suntem fericiţi că acest film se află pe mâinile unor profesionişti atât de ambiţioşi şi de sensibili", a spus Sabine Kehm, purtătorul de cuvânt al familiei Schumacher.

Filmul arată cariera incredibilă a lui Schumacher, interviuri care nu au mai fost difuzate, declaraţii ale celor din familie, dar şi intervenţii ale colegilor sau ale adversarilor. "Va fi şi despre omul ambiţios, mecanicul şi capul de familie", mai spun producătorii.

CE SE CUNOAŞTE PÂNĂ ACUM

Cum s-a produs accidentul? Schumacher a lovit o piatră îngropată în zăpadă, a fost aruncat la trei metri deasupra pârtiei, după care a aterizat într-o zonă presărată cu alţi bolovani. Chiar dacă purta o cască de protecţie, Schumacher a rămas inconştient. Pe 16 iunie 2014, "Baronul Roşu" a fost scos din comă şi externat de la spitalul din Grenoble. Familia a decis să-l mute în Elveţia, la spitalul universitar din Lausanne.

Pe 6 august 2014, soţia septuplului campion din F1 a spus că starea lui Michael se îmbunătăţeste. Pe 9 septembrie 2014, Michael Schumacher a fost mutat la reşedinţa aflată pe marginea lacului Geneva. Familia germanului a transformat reşedinţa într-un spital de mici dimensiuni.

Conform Daily Mail, tratamentul lui Michael Schumacher costă în jur de 55.000 de euro, pe săptămână. Toţi cei care lucrează pentru familia Schumacher sunt obligaţi să nu scurgă informaţii în spaţiul public cu privire la starea campionului. Presa din Regat susţine însă că Schumacher ar putea fi mutat la o clinică din Statele Unite, specializată în neurologie.

Michael Schumacher a concurat pentru prima oară în Formula 1 în 1991, în Marele Premiu al Belgiei, sub egida echipei Jordan-Ford. La momentul respectiv, legendarul pilot avea 22 de ani. Până la momentul retragerii, în 2012, Schumacher a triumfat de şapte ori în "Marele Circ": 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004.