• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Other sports Various Sambistul Denis Tachii a cucerit bronzul la Europenele de la Minsk

Sambistul Denis Tachii a cucerit bronzul la Europenele de la Minsk

There are no translations available.

Sambistul moldovean Denis Tachii (100 kg) a cucerit sâmbătă, 22 iunie medalia de bronz la a doua ediție a Jocurile Europene, care se desfășoară la Minsk (Belarus), relatează MOLDPRES.

El a disputat la turneu trei meciuri. În primul l-a învins pe Ferenc Stranko (Ungaria, 7-0). Într-al doilea i-a cedat cu scorul 6-7 lui Antony Segard (Franța), iar în ultimul l-a devansat cu scorul 3-2 pe Andrii Bolban (Ucraina).

Trei meciuri a disputat și Sergiu Oșlobanu (82 kg). El a obținut o victorie și a suferit două eșecuri. Victoria Bolohan și Mariana Donos au cedat în meciurile desfășurate.

Astăzi se vor încadra în concurs coechipierele Paulina Eșanu, Natalia Budeanu și Sabina Artemciuc. Lotul moldovean este condus de antrenorul Iulian Piatcovschi.

La sambo au fost obținute, în premieră în istoria sportului moldovenesc, în 1967, la Minsk, primele titluri de campioni ai Uniunii Sovietice. De medaliile de aur s-au învrednicit Gheorghe Cotic (78 kg) și Valentin Guțu (plus 100 kg).

Jocurile Europene se vor încheia pe 30 iunie. La prima ediție de la Baku delegația moldovenească a cucerit trei medalii. O distincție de argint a obținut Petru Ianulov, iar Alexandru Chirtoacă și Svetlana Saenko au urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere. Toți au evoluat în concursul de lupte libere.