• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Other sports Various Simona Halep: ”Am visat întotdeauna să ridic acest trofeu!”

Simona Halep: ”Am visat întotdeauna să ridic acest trofeu!”

There are no translations available.

Simona Halep (28 de ani) s-a impus în finala WTA de la Roma, după ce adversara sa, Karolina Pliskova, a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă.

Românca a câștigat astfel al treilea turneu consecutiv WTA, după cele de la Dubai și Praga.

La scurt timp după finala cu cehoaica, Simona a intrat pe Twitter și a postat un mesaj.

”Am visat întotdeauna să ridic acest trofeu. Le mulțumesc organizatorilor de la Roma pentru o săptămână fantastică. De asemenea, multe mulțumiri echipei mele. Te iubesc, Roma”, a scris jucătoarea din Constanța, pe contul ei.

În urma victoriei din Italia, Simona Halep a încasat o sumă importantă de bani: 205.190 de euro. În plus, sportiva din Constanța a acumulat și 900 de puncte WTA.

În comparație, la Praga, ”Simo” a primit doar 36.300 de euro, după ce a trecut de belgianca Elise Mertens (6-2, 7-5).

Pe lângă toți acești bani, vestea bună pentru Halep este că, în cazul unei victorii la Roland Garros, românca va redeveni numărul 1 WTA. Simona poate profita de faptul că Ashleigh Barty, prima în topul WTA, nu va mai juca deloc în 2020.

Cu premiul de la Roma, Simona Halep a ajuns la câștiguri de 30,7 milioane de euro de-a lungul carierei sale în tenis.