• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Other sports Various Cel mai bun tenis din săptămâna de după Roland Garros

Cel mai bun tenis din săptămâna de după Roland Garros

There are no translations available.

Roland Garros s-a încheiat duminică, cu o nouă victorie a lui Rafael Nadal, iar sezonul 2020 din tenis, unul serios afectat de pandemia de coronavirus, se apropie de final.

În săptămâna de după cel care a fost ultimul Grand Slam al anului, urmează să avem trei turnee ATP, iar cel mai important este cel de la Sankt Petersburg. Prin reconfigurarea calendarului, după anularea mai multor întreceri, competiția din Rusia, care va fi organizată în sală, în Sibur Arena, a fost ridicată la rangul de 500 de puncte, asta deși, în mod obișnuit, făcea parte din seria 250 și se disputa în septembrie.

Deși are loc imediat după Roland Garros, la St. Petersburg Open 2020 vor participa mai mulți jucători de top. Toți cei opt capi de serie sunt clasați în Top 30. Atenția se îndreaptă, în special, asupra sportivilor locali, Rusia având trei jucători între primii patru favoriți - Daniil Medvedev, Andrey Rublev și Karen Khachanov. Îi vom mai avea și pe canadienii Denis Shapovalov și Milos Raonic, elvețianul Stan Wawrinka, croatul Borna Coric, americanii Taylor Fritz, Reilly Opelka, Tennys Sandgren și Sam Querrey, dar și pe francezii Adrian Mannarino, Richard Gasquet și Ugo Humbert.

În weekend-ul premergător competiției, a avut loc și tragerea la sorți a tabloului principal, iar primii doi capi de serie, Medvedev și Shapovalov, vor începe în fața unor adversari dificili. Primul oponent al rusului este Gasquet, în timp ce canadianul se va duela cu americanul Querrey.

În mod normal, sportivii locali vor căuta să se remarce pe propriul teren, mai ales că acesta este singurul turneu din Rusia rămas în picioare în 2020, în calendarul ATP, după anularea celui care ar fi trebuit să se dispute la Moscova.

Inițial, la St. Petersburg Open 2020 s-au mai înscris și Stefanos Tsitsipas, Jannik Sinner, Kei Nishikori, Grigor Dimitrov, Pablo Carreno Busta, Matteo Berrettini și Kevin Anderson, dar aceștia s-au retras între timp de pe entry list.