• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Other sports Various Echipa SPPS, posesoarea Cupei ”Dinamo” la triatlonul de serviciu

Echipa SPPS, posesoarea Cupei ”Dinamo” la triatlonul de serviciu

There are no translations available.

Selecționata Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS) a devenit  astăzi posesoarea Cupei ”Dinamo” la triatlonul de serviciu, rezervată  structurilor de forță din țară.

Membrii ei, Vasile Rusu, Vasile Perju, Oleg Guler au împușcat stabil, acumulînd cîte 88, 91 și 80 de puncte din 100 posibile, au parcurs cel mai rapid pe distanța de 100 metri înot, stil liber, acumulînd cel mai mare număr de puncte dintre toate competitoarele (toți au acumulat peste 1000 de puncte la această probă)și au alergat distanța de 3.000 metri bine, fiind depășiți la acest capitol doar de reprezentativa Ministerului Afacerilor Interne (MAI). ”Am învins pe merit, pentru că am găsit timp și pentru antrenamente, în afara orelor de serviciu”, a subliniat în alocuțiunea rostită la festivitatea de închidere Alexei Spînu, responsabil de sport la SPPS.

Lotul SPPS a adunat în total 9092 puncte la cele trei probe din cadrul campionatului. Echipa MAI, situată pe locul doi, a acumulat 8930 puncte. ”Important este că de data aceasta diferența depuncte dintre primele două clasate a fost cu mult mai mică decît la ediția precedentă”, a subliniat Victor Șendrea,șeful adjunct al Clubului Sportiv Central ”Dinamo”, sub egida căruia se desfășoară competiția. Selecționata Centrului Național Anticorupție, clasată pe locul trei, a totalizat 6644 puncte. Vasile Grigoraș, căpitanul ei, a fost cel mai precis dintre toți la tir, acumulînd 94 punte din 100 posibile.

La individual în suma celor trei probe campion a devenit Vasile Perju de la SPPS, care a totalizat 3384 puncte. Pe locul doi s-a situat coechipierul Vasile Rusu (3118 puncte), iar pe trei – Liviu Croitoru de la MAI (3088 puncte).

În programul competițional al campionatelor mai figurează trei probe: minifotbalul, tenisul de masă și voleiul. Anterior s-au desfășurat turneele la tir, minihaltere și sambo. Echipa SPPS a cucerit a doua oară consecutiv Cupa ”Dinamo” la triatlonul de serviciu.