• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Other sports

Other sports

Incidente la Wimbledon 2019

There are no translations available.

Organizatorii turneului de la Wimbledon i-au amendat pe Serena Williams (37 de ani, nr. 10 WTA) şi Fabio Fognini (32 de ani, nr. 10 ATP).

Serena Williams a primit o amendă de 10.000 de dolari pentru că a avariat, cu racheta sa, gazonul de pe unul dintre terenurile de joc, în timpul unei sesiuni de antrenament.

Williams nu a fost singura sportivă amendată, în timpul Grand Slam-ului britanic. Fabio Fognini a primit o amendă de 3.000 de dolari după ce a spus că Wimbledon ar trebui bombardat. Incidentul s-a petrecut în timpul partidei disputate cu Tennys Sandgren, partidă pe care italianul a pierdut-o cu scorul de 6-3, 7-6, 6-3.

În timpul jocului, Fognini a spus în limba sa maternă: "La naiba cu englezii. Îmi doresc ca o bombă să explodeze peste clubul ăsta. O bombă ar trebui să explodeze aici".

După acest incident, Fognini şi-a cerut iertare spunând: "Dacă cineva se simte ofensat, îmi cer scuze. Nici o problemă".

Mulţi fani ai tenisului s-au arătat indignaţi de decizia celor de la Wimbledon, susţinând că fapta lui Fognini este mult mai gravă decât cea a Serenei Williams.

 

Denis Vieru: ”În sfârșit, am învins și un judocan japonez”

There are no translations available.

Interviu acordat în exclusivitate Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES de campionul mondial universitar la judo Denis Vieru

Î:Ai fost biciuit, îndemnat mereu de antrenorul Veaceslav Bacal să accelerezi ritmul de luptă în primele două meciuri. Ceva nu se lega, nu mergea?

R: Așa a fost. Pentru prima dată la un turneu am simțit o slăbiciune în picioare. Nu mă mai ascultam cum vroiam, nu funcționau așa cum trebuie, cum necesita situațiile de pe tatami. Nu eram ceea ce sunt de fapt, cu adevărat. Nu înțelegeam ce se întâmplă și asta era deja mai grav, pentru că doream enorm să câștig medalia de aur la acest concurs, dar planul, doleanța era în pericol.

Î: Și cum ai salvat situația, cum ai ieșit din încurcătură?

R: În pauza intervenită băieții de la taekwondo, veniți la sală să vadă turneul de judo, mi-au făcut un masaj. S-au mirat de starea picioarelor mele. ”Cum te lupți cu ele? Doar sunt total împietrite, blocate? De necrezut!”, au zis ei. Și s-au apucat de lucru. M-au readus la normalitate. Ați văzut că deja eram cu totul altul pe tatami.

Meciul din sferturile de finală cu rusul Ismail Chasygov a fost extrem de dificil. Nici eu, nici el nu a finalizat vre-un procedeu. Au fost doar tentative permanente de ambele părți. Am învins doar în prelungiri, în minutul al nouălea, prin avertismente, 2-3 în favoarea mea. Grea victorie.

Î: În semifinală ai învins fără probleme…

R: Da, judocanul român Borș Dumitrecu este bun, puternic, dar eu sunt mai tare la moment. L-am întrecut cu două aruncări apreciate cu ”Wazaari”. Deci. ”Ippon”, victorie înainte de expirarea timpului regulamentar.

Î: Ce știai despre adversarul din finală, Ranto Kansura?

R: Că are doar 19 ani, că-i campion mondial de cadeți. Și, normal, (zâmbește), că-i japonez, iar cu ei povestea - nu numai a mea - dar a majorității, este încurcată, proastă. Până la acest meci am avut trei întâlniri cu ei și în toate am pierdut.

Ardeam de dorință să câștig. Aveam elaborat de antrenorul Veaceslav Bacal un plan bun de luptă. Și unul dintre cele două procedee pe care mizam să-mi aducă succes a funcționat perfect. L-am aruncat pe tatami pe la mijlocul partidei, iar apoi am manevrat, a fost cât pe ce să-l mai arunc odată, apoi am menținut avantajul de pe tabela de marcaj cu prețul, însă, a două avertismente ”Shido”.

Î: Și ai învins, în premieră, un japonez…

R: Asta e. Plus că am mai devenit primul campion mondial universitar moldovean la judo. Istoria spune, din câte știu, că în perioada sovietică Valentin Guțu a fost vicecampion universitar, apoi în cea independentă Victor Bivol și Sergiu Toma au fost medaliați cu bronz.

Eu mă bucur mult și pentru evoluțiile coechipierilor: Dorin Goțonoagă, care a cucerit bronzul după o gravă accidentare, Iurie Mocanu și Cristina Blanaru, situați pe locurile cinci. Vor avea burse timp de doi ani. Deci, posibilitate de a se antrena normal în continuare. Mulțumesc, încă odată, tuturor fanilor mei și, în special, antrenorului Veaceslav Bacal.

Fișier biografic

Născut pe 10 martie 1996 la Chișinău. Cel mai bun judocan moldovean în actualitate. Anul curent a absolvit Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. A mai câștigat anul curent turneele de Grand Slam de la Paris și Baku, Grand Prix de la Antalya. În afară de performanțele sus-menționate, el mai este medaliat cu bronz la Europenele de juniori (Oberwart, 2015), câștigător al etapelor Cupei Europei de la Deva, Paks, Leibnitz, campion european Under-23 (Tel Aviv, 2016), premiant la turneele Grand Prix din 2018 de la Budapesta și Antalya.Primul antrenor – Victor Cazac.

 

Florin-Daniel Lascău: ”Judoul mondial este într-o ascensiune permanentă”

There are no translations available.

Interviu acordat în exclusivitate Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES de către directorul sportiv al turneului de judo de la Universiada Mondială, Florin-Daniel Lascău

MOLDPRES: Ce știți despre judoul moldovenesc?

Florin-Daniel Lascău: Amploarea ce a luat-o în ultimul timp judoul moldovenesc este apreciabilă. În special dacă ținem cont de faptul că, la puțin timp după Jocurile Olimpice de la Londra, cei mai buni sportivi autohtoni la această disciplină au plecat din țara Dvs. Părerea mea este că la viitoarea ediție a Olimpiadelor, cea de la Tokyo (2020), aveți șansa să obțineți o medalie. Cunosc bine judoul moldovenesc, îl apreciez, fiindcă am făcut în urmă cu mai mulți ani și cursuri la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport de la Chișinău. Cunosc foarte multe dedesubturi, detalii în acest context de la rectorul instituției, Veaceslav Manolachi, președintele onorific, în prezent, al Federației Moldovenești de Judo.

M.: Cum explicați creșterea permanentă a interesului în lume față de judo?

F-D. L.: Președintele Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, a contribuit enorm ca această disciplină spectaculoasă să devină și mai populară în lume. Mă refer la proiectele elaborate și lansate în toate direcțiile: educație, performanță, marketing și, mai ales, dezvoltarea, instruirea antrenorilor. De aceste momente au beneficiat federațiile de pe toate cele cinci continente. Ele au oferit șanse de creștere și dezvoltare tuturor.

Ca urmare a politicii eficiente de management și marketing, fondurile de premiere ale turneelor internaționale Grand Prix, Grand Slam și Masters au crescut considerabil. Acestea sunt egale cu 100 mii dolari SUA, 150 mii și, respectiv, 300 mii de dolari, iar la Campionatul Mondial din anul trecut a fost de un milion de dolari (!).

Marius Vizer (România) a fost un bun sportiv și antrenor. El a fost multiplu premiant național, l-a educat pe campionul mondial Sandu Lungu, a fost președintele clubului Liberty (Oradea), care a devenit deținător al Cupei Campionilor Europeni. În 2007 a fost ales președinte al Federației Internaționale de Judo și a făcut enorm de mult ca judoul să fie într-o ascensiune permanentă. Asta și datorită unei publicități eficiente. Urmăriți reportajele prezentate pe Euronews TV și CNA de la marile turnee internaționale și o să vă convingeți cu prisosință de acest fapt.

M.: Cum apreciați valoarea turneului din cadrul Universiadei?

F-D. L.: Este reușit. Participă circa 400 de judocani din 55 de țări, multe vedete internaționale. Cu regret, o coincidență competițională și-a lăsat amprenta asupra lui. În această perioadă, la Montreal (Canada) se desfășoară, în premieră, un turneu Grand Prix cu puncte de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo și mulți judocani care ar fi putut fi și aici evoluează acolo. Dar, repet, este un turneu foarte valoros.

M.: Este adevărat că cunoașteți mai multe limbi?

F-D. L.: Pot să comunic în engleză, germană, maghiară, italiană, franceză și, desigur, română.

Fișier biografic

Născut pe 15 mai 1969 la Oradea (România). Campion mondial în 1991 (Barcelona) la categoria de greutate până la 78 de kilograme. Este deținător al centurii de 7 dani. A fost vicepreședinte al Federației Germane de Judo, director de performanță al Federației de profil din Marea Britanie la Jocurile Olimpice din 2012, unde echipa-gazdă a obținut două medalii, director de educație în Turcia, director tehnic în Suedia, președinte al Federației Române de Judo. În prezent, este președinte al Academiei Internaționale de Judo, director tehnic al Federației Internaționale de Judo.

Căsătorit. Are doi copii.

Interviu realizat cu suportul Xerox Moldova

 

Denis Vieru a fost, totuși, portdrapelul echipei moldovene la festivitatea de inaugurare a Universiadei

There are no translations available.

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Sunt informat că portdrapelul delegației moldovenești la festivitatea de deschidere a Universiadei Mondiale va fi judocanul Denis Vieru. Agenția difuzează, prima, știrea. Iau legătura cu Denis. Reacția lui mă surprinde puțin, dar este logică. ”Mie-mi trebuie asta?”. Explic că este favorabilă imaginii țării, lui, pentru frumoasele performanțe înregistrate. Parcă este de acord, dar îmi demonstrează că performerul care își dorește o medalie la un turneu important are nevoie, în primul rând, de multă-multă liniște.

La întâlnirea membrilor echipei cu președintele țării Igor Dodon este lipsă. Drapelul este înmânat sprinterei Diana Podoleanu. Iau din nou legătura cu Denis. ”Am avut o întâlnire foarte importantă cu un om de afaceri, un milionar”, îmi răspunde el cu un ton glumeț. Fac precizarea de rigoare cu antrenorul său, dl Veaceslav Bacal. ”Este ceva serios. Vorbim mai târziu”, îmi spune el.

Ieri, 3 iulie, pe stadionul San Paolo, în fruntea delegației noastre pășește bine dispus, optimist, încrezător în sine Denis Vieru. Este un semn bun? Vom vedea mai târziu. S-ar putea întâmpla, însă, ca să aflu toate detaliile despre aceste schimbări bruște, întorsături de 360 de grade, mult mai târziu. Cert este că ceva a fost la mijloc.

În tribunele arenei impunătoare cu o capacitate de 60 mii de locuri sunt prezenți doar circa 40 mii de spectatori. Îl întreb pe colegul de breaslă de alături, Domenico Casale, reporter la Agenția DEI din Napoli, dacă prețurile biletelor ar putea fi o cauză a absenței. ”Nu-i adevărat. Tichetele au costat 5-10 euro. Pur și simplu, italienii preferă în ultima vreme, maximum de confort. Să urmărească evenimentele în fața televizorului, tolăniți pe divan, cu o sticlă de bere rece în față sau un pahar de vin bun”, îmi spune el.

Festivitatea de deschidere a avut câteva momente inedite, dar și momente hazlii, sugestive din mai multe puncte de vedere. Membrii delegației braziliene au defilat îmbrăcați ca niște bucătari, cu bonete și pestelci albe. Franța a fost fluierată de public la apariția în arenă. În replică, membrii ei, au format pe la mijlocul arenei un grup compact, semicercular, unii dintre ei culcați jos, și au făcut calm o fotografie în comun. ”De ce au fost primiți cu ostilitate?”, îl întreb pe Domenico. ”Este o chestiune de rivalitate istorică”, mă lămurește el.

Mulți dintre membrii echipelor Germaniei și Ucrainei au apărut și defilat, spre deosebire de alte delegații, în afară de portdrapele, înfășurați cu steagurile țărilor lor. Kosovo a avut un singur sportiv și portdrapel. Libia a fost întâlnită cu urale, scandări, iar Uruguay a fost aplaudată frenetic, cel mai mult de spectatori. Asta pentru că au avut un baner pe care era scris: ”Tante grazie Napoli. Uruguay i ama!” (Mulțumim mult Napoli. Uruguay te iubește!).

Discursul de felicitare al președintelui regiunii Campania a cărei capitală este Napoli, Vincenzo de Luca a fost cel mai lung fiind întrerupt în repetate rânduri de huiduieli, fluierături. În schimb, chiar dacă a durat aproximativ același timp, cuvântarea președintelui Federației Internaționale a Sportului Studențesc, Oleg Matișin, rostită liber, într-o engleză perfectă, a fost frecvent aplaudată. Acordul final al festivității l-a pus tenorul Andrea Bocelli cu vocea sa curată, puternică, de excepție.

Echipa moldoveană demarează astăzi la Universiadă la turneul de judo. Primul în concurs va intra Iurie Mocanu (90 kg). Vom păși cu dreptul, stângul?

Ion ROBU

Reportaj difuzat cu suportul Xerox Moldova

 

Prima cunoștință cu Napoli, capitala Universiadei Mondiale

There are no translations available.

Chişinău, 3 iul. /MOLDPRES/. O faci, de regulă, ca și în toate orașele, la aerogară. Sunt foarte grăbit. Trebuie să mă acreditez cât mai repede și din informația oficială dacă iau un taxi o să mă coste 19 euro. Vin la rândul de taximetre de lângă aerogară, indic adresa hotelului particular unde o să stau, DormidaMe, precizez cât o să coste. ”25 de euro”, rostește sec șoferul relativ tânăr, dar deja cu burtică. După chipul său încruntat nu are nici un rost să te târguiești. ”OK”, îmi zic în sine și în glas lui. Încerc să leg cu engleza mea stâlcită un dialog, dar Giovanni este la aproximativ același nivel de cunoștințe cu al meu și dialogul nu se leagă. Româna, rusa nu le recunoaște. Doar italiana.

”Am ajuns”, îmi spune el peste vreo 20 de minute și-mi indică în depărtare, peste drum o clădire. Despre cecul de plată obligatoriu, ca de exemplu la Beijing, în 2008, la Olimpiadă, nici vorbă să fie. A trebuit să merg, pe jos, încă vreo zece minute ca să ajung la destinație, să tot întreb de unul de altul ca până la urmă să găsesc DormidaMe, situat pe Calata S.Marco, 24.

Am orarul tipărit, cu trenul, spre Centrul de presă de la Mostra d'Oldemare, care se află chiar lângă stadionul unde joacă Napoli, dublă campioană a Italiei la fotbal cu celebrul Maradona în componență urmă cu mai mulți ani. Ajung cu trenul. La cei aproximativ un milion de oameni cât are Napoli este firesc să aibă și un metrou cu toate ramificațiile prin oraș, dar comparația cu capodoperele Moscovei, Sankt-Petersburgului la acest capitol este atât de șubredă, nelalocul ei, încât apare momentan în memorie și dispare. Prea mare este diferența care este amplificată și de lipsa unei curățenii elementare, ca bunăoară în orașele din Belarus, ca să nu mai vorbesc de cele din Marea Britanie, pe care am avut ocazia să o vizitez în urmă cu vreo lună. Acesta este, însă, itinerarul spre Centrul Principal de Presă, iar sursele afirmă autoritar că Napoli este unul dintre cele mai bine aranjate orașe din lume (probabil centrul lui), iar stația de metrou Toledo este cea mai frumoasă din lume. Sper să găsesc timp ca s-o o admir.

La intrarea centrală a Centrului Principal de Presă stau carabinieri cu căști, pistoale, în vestă antiglonț, toată muniția necesară în caz de, ferita sfântul, vreun atac terorist. Trec normal cu bine controlul, dar un buzunăraș al rucsacului mai este pipăit, apoi controlat încă odată de unul dintre vigilenții carabinieri. Găsește acolo un aparat manual minuscul de ras cu capac de protecție pe care, în grabă, uitasem să-l las în odaia de la hotel. ”Îl arunci în urna de alături”, îmi spune el cu toată seriozitatea în glas și adaugă: ”Prezintă pericol. Ai putea să-l tai pe cineva”. ”Dar dacă îl pun alături, pe pervazul ferestrei, ca să-l iau la întoarcere, se poate?”, întreb diplomatic pentru că perspectiva de a fi în continuare cu barbă nu mă aranjează, nu-mi place. ”Pune-l. Dar să vedem dacă ai să-l găsești”, îmi răspunde cerberul pe un ton mai mult serios, decât în glumă.

Mă acreditez. Aștept și un mic suvenir din partea organizatorilor, așa cum se procedează la toate marile competiții: un tricou, un chipiu, un rucsac… Zădarnic. Bugetul municipalității Napoli, al Federației Internaționale a Sportului Studențesc pentru Universiada Mondială este modest, nu a prevăzut acest lucru. Mă acomodez cu noile condiții de lucru, adaptez computerul la rigorile existente aici, transmit, în sfârșit, cu greu, prima știre. Mă întorc la hotelul donei Luiza, o bătrânică de vreo 80 de ani, dar încă foarte vioaie. Revin pe lângă carabinierii înarmați. Mă uit pe pervaz. Aparatul de ras stă neclintit la locul unde l-am lăsat. Au umor fin italienii iștia!

A doua zi dimineața, astăzi, 3 iulie, vin din nou la ei. Îmi spun că deja intrarea este interzisă aici și-i redirecționată mai sus. Au lungit-o cu peste un kilometru. Deci, ca să ajung de la DormidaMe la Centrul de presă am nevoie de, cel puțin, o oră.

Ion ROBU

Reportaj difuzat cu suportul Xerox Moldova.

 
More Articles...