• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Real Madrid a marcat pentru prima dată după 55 de ani 10 goluri într-un meci

Real Madrid a marcat pentru prima dată după 55 de ani 10 goluri într-un meci

Formaţia Real Madrid a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 10-2, echipa Rayo Vallecano într-un meci din etapa a XVI-a a campionatului Spaniei.

Pentru Rayo Vallecano au înscris Amaya '10 şi Jozabed '12.

De la Rayo Vallecano au fost eliminaţi doi jucători la acest meci, Tito în minutul 14 şi Baena în minutul 28.

Real Madrid reuşise anterior să marcheze 11 goluri la un meci cu Elche, disputat la 7 februarie 1960, scor 11-2. La partida din 1960 golurile învingătorilor au fost înscrise de José García Castro, "Pepillo II" (5), Ferenc Puskas (4), Paco Gento (1) şi Juan Santisteban (1).

Echipa madrilenă a înregistrat anterior o singură victorie cu zece goluri marcate, scor 10-1, la 4 ianuarie 1943, în faţa formaţiei Las Palmas.

În istoria campionatului Spaniei s-au înregistrat mai multe partide cu rezultate de cel puţin 10-0:

Athletic Bilbao-Barcelona (12-1, februarie 1931)

Sevilla-Barcelona (11-1, sseptembrie 1940)

Real Madrid-Elche (11-2, februarie 1960)

Sevilla-Oviedo (10-0, septembrie 1941)

Athletic Bilbao-R. Celta (10-0, ianuarie 1942)

Athletic Bilbao-Lérida (10-0, noiembrie 1950)

Barcelona-Gimnástica Tarragona (10-1, septembrie 1949)

Celta-Gimnástic Tarragona (10-1, octombrie 1949)

Deportivo Coruña-Lérida (10-1, noiembrie 1950)

Athletic Bilbao-Zaragoza (10-1, septembrie 1951)

Real Madrid-Las Palmas (10-1, ianuarie 1959)

Real Madrid-Rayo Vallecano (10-2, decembrie 2015)

Sevilla-Valencia (10-3, octombrie 1940).

Potrivit site-ului oficial al clubului Real Madrid, victoria de duminică a fost a 1.600-a pentru echipa madrilenă în primul eşalon, un record.