• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Gascoigne are din nou probleme cu alcoolul

Gascoigne are din nou probleme cu alcoolul

Considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria fotbalului englez, Paul Gascoigne (48 de ani) are din nou probleme din cauza alcoolului, fiind surprins de presa engleză în ipostaze care demonstrează că are în continuare probleme.

La finalul anului trecut, Gascoigne era aproape de un sfîrşit tragic, fiind găsit inconştient şi plin de sînge în camera unui hotel, iar veştile dinspre fostul star al fotbalului din Anglia erau îmbucurătoare. După ani şi ani în care alcoolul i-a cauzat foarte multe probleme, fostul mijlocaş a dat impresia că poate cîştiga bătălia cu viciul care i-a marcat viaţa atît în timpul carierei, cît şi după retragere.

Presa din arhipelagul britanic l-a fotografiat din nou pe fostul fotbalist într-o ipostază care arată că are în continuare probleme. Un nou exces de alcool l-a adus pe Gascoigne pe primele pagini ale ziarelor, presa prezentînd o fotografie în care apare aproape desfigurat.

"Arăta rău de tot, avea faţa desfigurată. Am crezut că ceva grav i s-a întîmplat, m-am temut de ce e mai rău", a declarat un vecin al fostului fotbalist, conform Mirror.