• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Ion Testemiţanu a demisionat. De ce?

Ion Testemiţanu a demisionat. De ce?

Ion Testemițanu a demisionat din postul de vicepreședinte al Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), surprinzînd destulă lume din societatea ”regelui sporturilor”. Potrivit declarației făcute, el dorește să se consacre pe viitor antrenoratului. ”Activitatea în calitate de antrenor mi se pare mai interesantă. Ești mereu în mișcare, simți adrenalina. Aceasta-i cauza demisiei”, a spus el.

Ion Testemițanu a acumulat o anumită experiență în acest context, fiind secundul la națională al lui Gabi Balint, Ion Caras și Ștefan Stoica. Fiind întrebat dacă nu este supărat pe Igor Dobrovolschi, actualul timomier-șef al naționalei, pentru că nu l-a invitat să activeze împreună, el a răspuns într-o manieră diplomatică. ”Eu nu mă supăr niciodată pe nimeni. Igor Dobrovolschi este un nume în fotbal. Întotdeauna mi-am dorit să fiu ca și el”, a subliniat fostul oficial. În ceea ce privește planurile pe viitor, a notat că-s mari. ”Nu obții nimic în viață dacă nu vizezi. Cred că am să-mi realizez doleanțele pe viitor și am să ating cîndva nivelul lui Guardiola, Mourinho”, a adăugat el mai în glumă, mai în serios. Îi dorim sincer să fie chiar și mai mare decît ei.

Ion Testemițanu (41 de ani) a ocupat postul de vicepreşedinte al FMF din anul 2013, cînd Pavel Cebanu a fost reales pentru a cincea oară în funcţia de preşedinte al FMF. El era responsabil de evoluțiile naționalelor Moldovei de toate vîrstele. Mandatul său expira peste un an. Conform unor experți demisia sa semnifică lansarea campaniei pentru postul de președinte al FMF. La funcția respectivă va pretinde, la sigur, și un alt fost președinte al FMF, Radu Rebeja, fost coechipier cu Ion  Testemițanu la Zimbru Chișinău.(I.R.)