• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Cît câştigă cel mai în vogă agent de jucători din lumea fotbalului?

Cît câştigă cel mai în vogă agent de jucători din lumea fotbalului?

Mino Raiola este cel mai în vogă agent de jucători din lumea fotbalului, după ce în această vară a intermediat transferurile lui Zlatan Ibrahimovic şi Henrikh Mkhitaryan la Manchester United, iar acum se pregăteşte să-l ducă şi pe francezul Paul Pogba la gruparea pregătită de Jose Mourinho.

Sub contract cu Raiola se află şi Mario Balotelli şi Romelu Lukaku, doi atacanţi care foarte probabil vor schimba echipele în această vară, iar mutările îi vor aduce venituri importante şi agentului italian.

Conform The Sun, Raiola a încasat din fotbal nu mai puţin de 300 de milioane de euro, adică mai mulţi bani decît a reuşit să strîngă Lionel Messi de-a lungul carierei în care a cîştigat deja cinci Baloane de Aur.

Raiola activează ca agent de jucători de la sfîrşitul anilor '80 şi a început să-şi facă cu adevărat un nume în momementul în care a intermediat trecerea lui Pavel Nedved de la Sparta Praga în Serie A, la Lazio Roma, după Euro 1996. 20 de ani mai tîrziu, Mino Raiola reprezintă zeci de jucători şi are anual venituri de ordinul zecilor de milioane de euro.

Iar influenţa italianului e una imensă. În cartea "Leading", lansată de Sir Alex Ferguson în 2015, fostul manager al lui Manchester United a explicat cum a ajuns Pogba să semneze cu Juventus din postură de jucător liber de contract. Scoţianul spune că nu a putut ajunge la o înţelegere cu Raiola, care îl reprezenta deja pe francez deşi era încă necunoscut şi avea doar 18 ani.

"Sînt doar unul sau doi agenţi de fotbalişti pe care pur şi simplu nu îi plac. Iar Mino Raiola, agentul lui Paul Pogba, e unul dintre ei.

N-am avut încredere în el din primul moment... A devenit agentul lui Zlatan Ibrahimovic de cînd a început să joace la Ajax, iar ulterior a ajuns să-l reprezinte de Pobga, care avea doar 18 ani în acel moment.

Aveam un contract pe trei sezoane cu Pogba şi o opţiune de prelungire petru încă un an, pe care eram dispuşi să o activăm. Dar a apărut Raiola în peisaj şi prima întîlnire a fost un fiasco.

Eu şi el eram ca uleiul şi apa. De atunci totul s-a rupt pentru că Raiola a reuşit să se apropie de Paul şi de familia sa, iar fotbalistul a semnat cu Juventus", povesteşte Raiola.

Cele mai importante transferuri realizate de Mino Raiola:

1988: Frank Rijkaard - de la Sporting Lisabona la Milan
1993: Dennis Bergkamp - de la Ajax la Inter
1996: Pavel Nedved - de la Sparta Praga la Lazio
2001: Pavel Nedved - de la Lazio la Juventus
2004: Zlatan Ibrahimovic - de la Ajax la Juventus
2006: Zlatan Ibrahimovic - de la Juventus la Inter
2009: Zlatan Ibrahimovic - de la Inter la Barcelona
2010: Robinho - de la Manchester City la AC Milan
2010: Mario Balotelli - de la Inter la Manchester City
2010: Zlatan Ibrahimovic - de la Barcelona la Milan
2012: Zlatan Ibrahimovic - de la Milan la PSG
2013: Mario Balotelli - de la Manchester City la Milan
2014: Mario Balotelli - de la Milan la Liverpool
2016: Zlatan Ibrahimovic - liber de contract la Manchester United
2016: Henrikh Mkhitaryan - de la Borussia Dortmund la Manchester United