• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Cristiano Ronaldo a obţinut premiul "Alfredo Di Stefano"

Cristiano Ronaldo a obţinut premiul "Alfredo Di Stefano"

Cristiano Ronaldo, atacantul portughez al echipei Real Madrid, a primit luni premiul "Alfredo Di Stefano", acordat de ziarul Marca celui mai bun jucător din Liga spaniolă de fotbal în sezonul 2015/2016, în timp ce argentinianul Diego Simeone (Atletico Madrid), a fost recompensat cu cu trofeul "Miguel Munoz", rezervat celui mai bun antrenor, scrie Agerpres.ro.

Cu ocazia aceleiași gale, internaționalului uruguayan Luis Suarez, atacantul lui FC Barcelona, i-a fost acordat trofeul "Pichichi", rezervat golgheterului din Primera Division, pentru cele 40 de goluri marcate în ediția trecută de campionat, însă jucătorul sud-american nu a fost prezent la eveniment.
Alvaro Morata, atacantul lui Real Madrid, a fost distins cu premiul pentru "Cel mai bun jucător al selecționatei Spaniei" în sezonul trecut.
Morata a primit distincția din mîinile lui Miguel Cardenal, președintele Consiliului Superior al Sportului din Spania, precizează agenția EFE.