• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол De unde vin banii şi cît de dependente sînt echipele româneşti de drepturile TV

De unde vin banii şi cît de dependente sînt echipele româneşti de drepturile TV

Cluburile din Liga 1 sunt dependente de banii din drepturile TV şi nu reuşesc să atragă venituri din activităţile comerciale şi din bilete, se arată într-un raport făcut de UEFA pe sezonul 2014-2015. Cluburile din Liga 1 au avut în 2015 venituri cumulate de 72 de milioane de euro.

Concluziile raportului făcut de UEFA nu sînt o noutate, deci nu surprind. Însă sînt îngrijorătoare dacă este să ne raportăm la celelalte campionate cu o valoare similară. În 2015, cluburile din Liga 1 au avut venituri totale de 72 de milioane de euro. Pare o sumă considerabilă, însă numai FCSB a avut venituri de aproape 13 milioane de euro. Ceea ce înseamnă că celelalte 17 echipe (n.r. în acel sezon Liga 1 a avut 18 echipe) au avut venituri totale de 59 de milioane de euro. Adică o medie pe echipă de aproximativ 3,4 milioane de euro. O bună parte din această sumă a venit drepturile TV, 33%.

Ceea ce înseamnă că echipele din Liga 1 sunt dependente de banii din drepturile TV. Dimensiunea procentului pe care drepturile TV îl au în veniturile unei echipe din Liga 1 este printre cele mai mari din Europa. Pe aproape se află doar campionatul din Cipru, unde banii din drepturile TV reprezintă 23% din veniturile anuale ale unui club.

Aflaţi la adăpostul banilor veniţi de la televiziunile care deţin licenţa de transmisie, conducătorii cluburile româneşti nu şi-au bătut capul cu dezvoltarea departamentelor de marketing. Sau cu campanii care să atragă suporterii la stadion. Activităţile comerciale aduc în conturile cluburilor de la noi doar 14% din venituri, printre cele mai mici procente din Europa. Doar Cipru, Georgia, Lituania, Gibraltar şi Andora stau mai prost decât noi.

Nici la banii din bilete nu strălucim. Echipele din România obţin venituri insesizabile din biletele vândute şi nici nu sunt semne că şefii cluburilor de la noi fac prea multe eforturi să aducă publicul la stadion.

În schimb, la categoria ”alte venituri” avem printre cele mai mari procente, 41%. În această categorie intră şi banii proveniţi din bugetul public sau cei ce vin direct din buzunarele patronilor.

Liga 1 se află pe locul 21, din 54 de campionate din Europa, în topul veniturilor totale realizate de echipele de club în sezonul 2014-2015. Echipele noastre au avut venituri totale de 72 de milioane de euro. Lideri sunt englezii, unde echipele au avut venituri cumulate de 4,406 miliarde de euro.

(Articol preluat din ziarul Prosport)