• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Vasile Turcu a încercat să se sinucidă

Vasile Turcu a încercat să se sinucidă

Fostul acţionar al Dinamo Bucureşti, Vasile Turcu, a fost transportat, miercuri, de urgenţă la Spitalul Clinic Floreasca după un stop cardio-respirator, a confirmat pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naţionale, susţine că şansele ca Vasile Turcu să-şi revină sînt destul de mici: ”Şansele sînt infime, sînt foarte mici pentru că odata afectaţi centri nervoşi, sansele sînt din ce in ce mai mici să îşi revină, chiar dacă se află la terapie intensiva, susţinut de aparatele vitale.

Întotdeauna trebuie să fii rezervat în această situaţie, pentru că numai miracolele sau minunile te mai pot salva. Probabil că a intrat într-un moment de instabilitate psihică, care l-a determinat să recurgă la acest gest. Nu, am vorbit ultima dată acum 6 luni, 8 luni, dar eu il stiu un om cumpătat, un om echilibrat”, a declarat Pompiliu Popescu la ProSport LIVE.