• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul: Probabil că soluţia cea mai importantă e ca eu să dispar

Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul: Probabil că soluţia cea mai importantă e ca eu să dispar

Viitorul a pierdut la ultima fază partida cu CSU Craiova (0-1), însă în mod paradoxal Hagi a părut mai supărat de evenimentele ce au urmat victoriei cu Astra, de la Giurgiu.

Gheorghe Hagi a reacţionat după acuzele de blat care au circulat în media după partida câştigată în etapa precedentă, precizând că ia în calcul inclusiv să părăsească România.

"După meciul cu Astra ce a iesit... Au trecut două zile si deja mă simt... dezamăgit, să zic. Total, total, total! Nici nu ştiu de ce am început proiectul. Din pacate, am venit şi eu acasă, că mi-am dorit, că sunt român, am jucat pentru România şi bat nişte lucruri pe care nici nu le înteleg. Eu, când văd lucrurile alea, nici nu mai ştiu ce să fac. Spuneţi-mi, mai pot să stau sau să plec? E cel mai bine, decât să facem comedie. Probabil că eu trebuie să mă gândesc, să reflectez foarte bine şi probabil că soluţia cea mai importantă e să dispar. Probabil că trebuie să ies din scenă", a spus Hagi după partida cu CSU Craiova.

Portarul moldovean Nicolae Calancea, legitimat la CSU Craiova, a fost intergralist în acest meci.