• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол La egalitate cu Georgia, dar au fost șanse de a cîștiga

La egalitate cu Georgia, dar au fost șanse de a cîștiga

Echipa națională de fotbal a încheiat ieri la egalitate (2-2), pe teren propriu, partida cu selecționata Georgiei din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial. Să ne bucurăm? Să ne întristăm? Și una, și alta.

Să ai 2-0 după prima repriză, să vezi în teren o adversară care se gîndește, în primul rînd, la defensivă, acordîndu-ți din start inițiativa, normal, te gîndești la victorie. Chiar la una categorică judecînd după modul cum s-au derulat ostilitățile în teren.

Dar, iată că începe repriza a doau și jucătorii noștri sunt de nerecunoscut. Nu mai presează adversarul, nu se agață de orice minge, nu mai luptă. Te întrebi, firește, ce s-a întîmplat la vestiar? A fost cumva adoptată tactica păguboasă a menținerii scorului favorabil? Însă, se știe de cînd lumea și pămîntul că ca mai bună apărare este atacul.

Pare-mi-se, că motivul este lipsa unei condiții fizice ce ar permite continuarea luptei pentru prima victorie în actuala ediție a preliminariilor Campionatului Mondial. S-a terminat ”benzina”. Apariția lui Andrei Cojocari la schimb a demonstrat că se poate de luptat, de agățat de orice minge, și, posibil, rezultatul ar fi putut fi altul.

Să ne întristăm? Nu, fiindcă la golul al doilea al ”tricolorilor” mingea ieșise din teren și apoia a urmat centraea lui Alexandru Antoniuc. Concluzia ce în umial mea opinie se impune. Fără o condiție fizică bună, ca să nu zic excelentă nu ai la ce spera astăzi în fotbal la rezultate bune.

Golurile au fost marcate de Gînsari (15), Dedov (36) - Merebashvili (65), Kazaishvili (70). Primul gol a fost marcat cu capul după centrarea lui Cociuc. Al doilea a fost înscris în urma centrării pe jos a lui Antoniuc. Ambele goluri ale oaspeților au fost realizate din vecinătatea imediată a careului de 16 metri central pe poartă. Unde erau ”închizătorii” la aceste faze?

În urma egalității înregistrată echipa națională a rămas cu 2 puncte acumulate – ambele în meciurile cu Georgia - pe ultimul loc în grupa D.

Echipa națională a evoluat în următoarea componență: Namașco, Posmac, Carp (Cojocari, 73), Epureanu, Țîgîrlaș (Racu, 78), Cebotaru, Dedov, Gînsari, Bordian, Antoniuc, Cociuc (Bugaiov, 73).

În ajunul partidei președintele federației naționale Pavel Cebanu i-a înmînat luiVictor Golovatenco un tricou personalizat. Acesta a jucat timp de 14 ani 79 de meciuri pentru echipa națională. Recordul său a fost egalat ieri de Alexandru Epureanu. Recordul lui Igor Dobrovolschi înregistrat anterior cînd s-a aflat la timona echipei naționale – 1,12 puncte în fiecare meci – în actuala campanie nu va fi, la sigur, egalat. Despre stabilirea unei noi performanțe este greu de imaginat. Poate, altă dată, cu o altă ocazie, cu alți jucătorii în teren și antrenor la timonă.

(Ion Robu)