• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Ce pedeapsă a primit Cristiano Ronaldo, după eliminarea din partida cu FC Barcelona

Ce pedeapsă a primit Cristiano Ronaldo, după eliminarea din partida cu FC Barcelona

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, eliminat în meciul Barcelona - Real Madrid (1-3) din Supercupa Spaniei, a fost suspendat cinci meciuri după ce l-a împins pe arbitrul Ricardo de Burgos Bengoetxea, scrie Marca.

Starul de la Real Madrid a primit şi o amendă de 3.005 euro în urma incidentului. Cristiano Ronaldo a privit de pe bancă prima oră a meciului din El Clasico, dar a fost trimis în teren de Zinedine Zidane în locul lui Karim Benzema, în minutul 58. Portughezul a marcat în minutul 80, a primit cartonaş galben pentru că şi-a scos tricoul, în timp ce al doilea avertisment i-a fost acordat pentru o simulare.

În mod normal, pentru două cartonaşe galbene se stă doar un meci, însă Ronaldo l-a împins pe arbitrul Ricardo de Burgos Bengoetxea, iar Comisia de Disciplină l-a suspendat pentru cinci meciuri, astfel că cel mai important al Realului va absenta de la meciul retur din Supercupă, dar şi de partidele cu Deportivo La Coruna, Valencia, Levante şi Real Sociedad. Real Madrid poate face apel la decizie în termen de 10 zile.

Dacă suspendarea va rămâne neschimbată, starul portughez va reveni pe teren abia pe 20 septembrie, într-o partidă cu Betis Sevilla.