• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Echipa Milsami a câștigat Cupa Moldovei Orange la fotbal

Echipa Milsami a câștigat Cupa Moldovei Orange la fotbal

Echipa Milsami Orhei a devenit ieri seara, la stadionul Zimbru din capitală deținătoarea Cupei Moldovei Orange, ediția 2017-2018, învingând în finală cu scorul 2-0 formația Zimbru Chișinău, relatează MOLDPRES.

Ambele goluri au fost marcate de Maxim Antoniuc în timpul suplimentar al meciului (minutele 99 și 102), care a ieșit în teren, la schimb, în minutul 81 de joc. Golul al doilea a fost înscris cu capul în urma unei pase ideale trimisă de un alt jucător apărut în teren la schimb, Gheorghe Andronic. A fost una dintre deciziile intuitive corecte ale antrenorului Veaceslav Rusnac, care nu a riscat să-i includă în lot din start pe acești jucători din cauza condiției lor fizice care mai lasă de dorit.

Milsami a avut superioritate teritorială aproape pe tot parcursul partidei, inițiind comparativ cu partenera de întrecere mai multe acțiuni ofensive și, în consecință, depășind-o la capitolul lovituri pe spațiul porții.  În timpul regulamentar, însă, de fiecare dată s-a opus, în ultima instanță, portarul chișinăuienilor Emil Tâmbur, sau șuturile expediate au fost imprecise. Cea mai bună șansă a orheienilor a ratat-o în minutul 51 fundașul Artur Crăciun, aflat într-o poziție ideală de șut în careul advers. Zimbru a avut posibilitatea cea mai favorabilă de a marca în minutul 98 când Yameogo a tras năprasnic din careul de 16 metri și balonul a trecut salvator pentru orheieni cu puțin pe lângă stâlpul drept al porții apărată de Radu Mâțu.

”Am câștigat Cupa pe merit. Mulțumesc jucătorilor pentru dăruirea în teren de care au dat dovadă. Toți au pus osul la bătaie”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Milsami Veaceslav Rusnac. ”Cu regret, nu a fost așa cum ne-am dorit. Oricum, faptul că am evoluat în finală este un succes”, a spus antrenorul formației Zimbru, Vladimir Aga.

Milsami a evoluat în următoarea componență: Radu Mâțu, Artur Crăciun, Mikhail Platika (Maxim Antoniuc, 81), Constantin Bogdan, Vadim Rața (Gheorghe Andronic, 64), Sergiu Platica, Alexandru Antoniuc, Andrei Cojocari, Constantin-Romeo Surdu (Igor Bugaiov, 58), Dinu Graur, Vadim Bolohan.

Zimbru a avut în teren următorul lot: Emil Tâmbur, Victor Golovatenco, Ilie Damașcan, Ion Nicolaescu (Franck Yameogo, 74), Cristian Nagornâi (Victor Stână, 98), William Venta-Pozo, Igor Țâgârlaș, Dmitrii Telegin, Alexandru Onica, Eugeniu Sidorenco (Nichita Iurașco, 54), Ion Jardan.

Milsami a mai câștigat Cupa Moldovei în 2012. La meci au asistat aproximativ 9 mii de spectatori. Partida a fost oficiată de o brigadă de arbitri din Polonia: Bartosz Frankowski, Marcin Boniek, Dawid Golis. Al patrulea oficial a fost Alexandru Tean. Observator: Vladimir Antonov, Delegat: Adrian Ixari (toți din R. Moldova).

Cartonașe galbene: Surdu (48), Nagornâi (72), Golovatenco (85), Bolohan (116).