• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Sheriff va continua în play-off-ul Ligii Europa

Sheriff va continua în play-off-ul Ligii Europa

Sheriff Tiraspol a ratat ieri accederea în faza grupelor Ligii Campionilor la fotbal în favoarea formației slovace Slovan (Bratislava).Asta după ce a încheiat pe teren propriu meciul retur la egalitate (0-0), iar în tur a pierdut cu 1-2. Cum, în acest context, să nu amintești de meciul tur cînd a ratat o lovitură de la 11 metri, cînd a jucat aproximativ jumătate de oră în superioritate numerică, primind în final un gol. Un gol, care s-a dovedit a fi decisiv în aritmetica confruntării.

De data aceasta lucrurile s-au inversat puțin. Jucătorii tiraspoleni au evoluat aproximativ jumătate de oră în inferioritate numerică. În minutul 56 din teren a fost eliminat Blanco după al doilea cartonaș galben primit. Paradoxal, dar în 10 oameni gazdele au fost, în opinia experților prezenți la meci, mai periculoase. În minutul 60 ele au ratat cea mai mare ocazie de gol creată. Balonul expediat de Isa a nimerit bara transversală.

Veaceslav Rusnac, antrenorul echipei Sheriff a declarat la conferința de presă că este indispus. ”Am avut o zi nefastă. Sînt foarte indispus că nu ne-am calificat în următoarea fază a turneului. Am jucat ineficient în prima repriză. Jucătorii se grăbeau mereu, comiteau mult rebut tehnic. În consecință, echipa adversă a dominat.În cea de-a doua jumătate a partidei am schimbat tactica de joc, dar eliminarea din teren ne-a jucat festa”, a declarat tehnicianul.

Formația din Tiraspol va continua participarea în play-off-ul Ligii Europei, unde va fi cap de serie.Tragerea la sorți va avea loc în după amiaza zilei de 7 august