• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Drochienii au fost cei mai buni la ”Cupa Guvernului”

Drochienii au fost cei mai buni la ”Cupa Guvernului”

Echipa Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul Drochia a devenit, în week end, la Criuleni, cîştigătoarea ediţiei a noua a turneului republican de fotbal „Cupa Guvernului”, rezervată formațiilor de elevi în vîrstă pînă la 14 ani.

În meciul final ea a învins cu scorul 2-0 selecționata Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din satul Tomai, raionul Leova, graţie golurilor marcate de Tudor Mocanu şi Radu Derega.

În meciul pentru locul trei formaţia Liceului Teoretic “Olimp” din satul Puhăceni (Anenii Noi) a învins cu scorul 4-1 echipa Gimnaziului “Mihai Eminescu” din orașul Teleneşti.

Cei mai buni jucători pe posturi au desemnaţi: Ghenadie Taran (LT „Mihai Eminescu” or.Drochia) - portar; Victor Sculea (LT “Olimp”, s. Puhăceni, r. Anenii Noi) - fundaș; Andrei Boico (LT „Mihai Eminescu”, or. Drochia) - mijlocaș; Ilie Majoc (LT „Mihai Viteazul” s.Tomai, r. Leova)- atacant. Autorul celui mai frumos gol a fost declarat Andrei Lisnic (LT “Olimp”, s. Puhăceni, r. Anenii Noi).

La festivitatea de premiere au participat Dragoş Hîncu, viceministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Cebotari, Secretarul General al Federației Moldovenești de Fotbal, Ina Scutelnic, Consultant principal Direcţia dezvoltare socială din cadrul Cancelariei de Stat.

Turneul republican de fotbal „Cupa Guvernului” este organizat de  Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei, Federaţia Moldovenească de Fotbal, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Această competiţie a adunat, tradișional,un număr impresionant de participanţi – peste 18 mii de elevi de la instituţiile de învăţământ din ţară.

Precedentele cîştigătoare au fost: echipele de la Liceul din s. Lopatnic, r. Edineţ (2006, 2008), Liceul „Minerva” din Chişinău (2007), Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Edineţ (2009), Liceul Teoretic din s. Congaz, r. Comrat (2010), Liceul Teoretic „Hyperion” din s. Gura Galbenei, r. Cimislia (2011), Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Bălţi (2012), Liceul Teoretic din s.Negureni, r. Teleneşti (2013).