• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Detalii despre lotul Austriei, adversara Moldovei în preliminariile CE-2016

Detalii despre lotul Austriei, adversara Moldovei în preliminariile CE-2016

Adversara Moldovei din preliminariile Campionatului European, naţionala Austriei evoluează pe arena internaţională de mai mult de o sută de ani. Cea mai bună performanță înregistrată este locul trei la Campionatul Mondial din 1954 și o participare la Europenele din 2008.

Naţionala Moldovei va întîlni joi o echipă care are o istorie de peste o sută de ani. Federaţia Austriacă de fotbal a fost fondată în 1904, iar peste 30 de ani naţionala a jucat în premieră la un Campionat Mondial, unde s-a clasat pe locul patru.

Reprezentativa austriacă a evoluat la ultimul Mondial în 1998, însă nu a putut trece de faza grupelor. În 2008 reprezentativa Austriei a evoluat la turneul final pe care l-a găzduit, însă nu a reuşit să treacă de grupe. 

Austria şi Moldova s-au mai întîlnit pînă acum de două ori. Ambele meciuri a avut loc în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2004.

Primul meci oficial dintre cele două selecţionate s-a jucat pe 7 septembrie 2002. Gazdele s-au impus cu scorul 2-0 în urma golurilor marcate de Andreas Herzog din penalti. Returul a avut loc pe 7 iunie 2003, la Tiraspol. Moldova și-a luat revanșa cu scorul  1-0. Golul a fost marcat de Viorel Frunză în repriza secundă.