• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Anghel Iordănescu, la al treilea mandat la conducerea echipei naţionale

Anghel Iordănescu, la al treilea mandat la conducerea echipei naţionale

Chișinău, 28 oct./MOLDPRES/. Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Anghel Iordănescu, va conduce echipa naţională în actuala campanie de calificare la Campionatul European din 2016, după plecarea lui Victor Piţurcă la Al Ittihad, "generalul" urmând să se afle pentru a treia oară la conducerea primei reprezentative.e: Octav anea/Mediafax Foto)

Pînă la numirea la echipa naţională, Anghel Iordănescu a ocupat funcţia de director tehnic al FRF. El a fost numit în această funcţie de către fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, la finalul anului 2013. După ce Răzvan Burleanu a venit la conducerea federaţiei, Iordănescu a fost menţinut în funcţie.

Anghel Iordănescu, în vîrstă de 64 de ani, a mai condus echipa naţională în perioada 1993-1998 şi 2002-2004.

El revine pe banca tehnică a unei echipe după o absenţă de opt ani, ultima formaţie pe care a pregătit-o fiind Al Ain.

În cele două mandate precedente la cîrma echipei naţionale (1993-1998 şi 2002-2004), Iordănescu a stat de 83 de ori pe banca tehnică, reuşind să obţină 49 de victorii.

În primul mandat la prima reprezentativă, Iordănescu a reuşit să califice echipa naţională la Cupa Mondială din 1994 şi 1998, dar şi la Campionatul European din 1996. Datorită celor trei calificări succesive la turneele finale, Iordănescu a fost desemnat antrenorul de fotbal al secolului XX în România.

La ediţia din Statele Unite ale Americii, Iordănescu a condus echipa naţională pînă în sferturile de finală ale competiţiei, aceasta reprezentînd cea mai importantă performanţă din istoria primei reprezentative.

În cel de al doilea mandat, Iordănescu nu a reuşit să califice echipa naţională la Campionatul European din 2004, după o remiză obţinută la Copenhaga, împotriva Danemarcei, iar la începutul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2006, în urma unui rezultat de egalitate înregistrat în Armenia, a părăsit funcţia de selecţioner.

În cariera de antrenor, Iordănescu a pregătit pe Steaua (1986-1990 şi 1992-1993), alături de care a ajuns pînă în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1988) şi în finala din 1989, Anorthosis Famagusta (1990-1992), echipa naţională a României (1993-1998 şi 2002-2004), reprezentativa Greciei (1998-1999), Al Hilal (1999-2000), Rapid (2000), Al Ain (2001-2002 şi 2006) şi Al Ittihad (2004-2006).

Ca jucător, Iordănescu are 64 de selecţii la echipa naţională, pentru care a înscris de 26 de ori. El a evoluat pe postul de atacant pentru formaţiile Steaua şi OFI Creta.

După despărţirea de Al Ain în 2006, Iordănescu a intrat în politică, el fiind ales senator în perioada 2008-2012 din partea UNPR.

Anghel Iordănescu îl înlocuieşte la conducerea tehnică a echipei naţionale pe Victor Piţurcă, care şi-a reziliat contractul cu FRF la mijlocul lunii octombrie, pentru a semna cu Al Ittihad din Arabia Saudită.