• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Chelsea a mai cumpărat un copil-minune

Chelsea a mai cumpărat un copil-minune

Chelsea și-a făcut un obicei din a achiziționa jucătorii brazilieni cei mai promițători. A făcut-o cu Oscar, apoi cu Lucas Piazon, iar acum a recidivat. Copilul-minune al naționalelor de tineret ale Braziliei, Nathan Allan de Souza, a semnat cu gruparea de pe Stamford Bridge. Fotbalistul de 19 ani a anunțat pe contul său de Instagram că a devenit jucător al ”albaștrilor”, publicînd și fotografia momentului în care semnează contractul.

Suma pe care a plătit-o Chelsea clubului brazilian Atletico Parananense este de 4,5 milioane de euro pentru fotbalistul de 19 ani.

”Un vis devenit realitate. În primul rînd, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a luminat mereu drumul, tatălui meu care a crezut mereu în talentul meu și este un adevărat războnic, familiei mele, prietenilor mei care mereu m-au sprijinit și de asemenea clubului Atletico Paranaense, care a făcut parte din viața mea timp de șase ani. Mulțumesc clubului Chelsea pentru încredere, voi face totul pentru a ajuta echipa în cucerirea de noi trofee. WE ARE ALL BLUE”, a scris Nathan Allan.

Allan este produs al academiei clubului Atletico Paranaense. Meciurile sale la naționalele U17 și U20 l-au adus sub radarul marilor cluburi din Europa. Nathan Allan joacă mijlocaș ofensiv, dar poate evolua și în oricare dintre benzi, fiind considerat cel mai talentat brazilian al generației 1996. Probabil Chelsea îl va împrumuta pentru început la un club din Germania sau Olanda, pentru a strînge meciuri și a se obișnui cu rigorile fotbalului european.

Sursă – DIGIsport