• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол

Футбол

Eşecul calificării Italiei la Cupa Mondială ar putea costa economia ţării aproximativ 1 miliard de euro

Necalificarea Italiei la Cupa Mondială de Fotbal pentru prima dată în ultimii 60 de ani ar putea costa ţara aproximativ 1 miliard de euro, a anunţat fostul preşedinte al federaţiei naţionale, citat de Bloomberg, potrivit zf.ro.

“Nu este vorba doar de vânzările pierdute de publicitate, drepturi de televizare şi produse legate de eveniment”, a explicat Franco Carraro, senator al partidului Forza Italia al fostului premier Silvio Berlusconi.

Potrivit acestuia, necalificarea va avea un impact de durată şi costisitor asupra economiei italiene chiar într-un moment în care aceasta dă semne de revenire dintr-o lungă recesiune. Italia va fi absentă de la cupa Mondială FIFA, găzduită de Rusia în 2018, pentru prima dată după 1958, după ce luni a făcut o remiză fără goluri cu Suedia în al doilea tur al calificărilor.

„Ca să încep cu aceasta, echipa nu va mai juca niciun meci oficial până la începutul calificărilor pentru următorul Campionat European după vara anului viitor. Aceasta implică şi că jocurile amicale vor atrage mai puţin interes şi bani la orice nivel, inclusiv sponsorizări şi drepturi de televizare”, a spus Carraro.

Multe analize ale costurilor eliminării Italiei se axează pe veniturile mai mici din vânzarea de publicitate în timpul meciurilor televizate şi pe sponsorizarea echipei naţionale în următorii ani. Aceste analize evaluează pierderile la 100 de milioane de euro.

 

Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Real la finalul acestui sezon

Presa din Spania anunţă că portughezul Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Real Madrid. Florentino Perez i-a făcut o nouă ofertă de prelungire a contractului, însă starul de pe "Santiago Bernabeu" a refuzat.

Cristiano Ronaldo mai are contract cu Real Madrid până în 2021, însă preşedintele madrilenilor a vrut să se asigure că cel mai important om al său va rămâne în capitala Spaniei pentru mai mult timp. Perez s-a lovit, însă, de refuzul portughezului de 32 de ani, scrie "El Chiringuito".

Nu banii sunt cei care-l nemulţumesc pe Ronaldo, ci faptul că nu este apreciat la adevărata sa valoare. Mai mult, Cristiano e deranjat şi de faptul că Real a încercat semnarea unor jucători de clasă mondială cum ar fi Mbappe, care între timp a ajuns la PSG. Ronaldo consideră că această atitudine a clubului a fost una lipsită de respect la adresa sa.

Cristiano Ronaldo i-a transmis Florentino Perez să-l lase să plece din 30 iunie anul viitor.

 

Naţionala Italiei a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia 2018

Echipa naţională de fotbal a Italiei a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia de anul viitor, după ce a remizat luni pe teren propriu cu reprezentativa Suediei, scor 0-0, în returul barajului de calificare, după 0-1 în partida tur.

Italia, de patru ori campioană mondială, ratează prezenţa la turneul final pentru prima dată din 1958 încoace. De cealaltă parte, Suedia ajunge pentru a 12-a oară în istorie la Campionatul Mondial.

A fost ultimul meci oficial în tricoul "Squadra Azzura" pentru portarul Gianluigi Buffon (39 de ani), care deţine recordul european de selecţii la echipa naţională (174).

"Nu-mi pare rău pentru mine, ci pentru fotbalul italian. Am eşuat în privinţa unui lucru care înseamnă ceva şi la nivel social. Este un regret să termin aşa, dar nu pentru că trece timpul. Avem mândrie, putere şi suntem încăpăţânaţi. Ştim cum să revenim, aşa cum am făcut întotdeauna. Părăsesc o naţională a Italiei care va şti cum să vorbească de la sine. Îmbrăţişări tuturor, în special celor cu care am împărtăşit această minunată călătorie", a spus Buffon, la finalul partidei.

 

Nicolae Bartean: ”Familia a avut câștig de cauză în disputa cu fotbalul”

Interviu acordat în exclusivitate Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES de către profesorul de educație fizică al școlii medii nr. 4 din Reni (Ucraina), Nicolae Bartean

Întrebare: În curând veți marca 50 de ani de activitate la școala din orașul natal. Care ar fi retrospectiva succintă, în opinia D-voastră, a muncii depuse?

Răspuns: Am fost și sunt un mare împătimit al sportului, fotbalului. Am făcut în aproape jumătate de secol tot ce a depins de mine pentru a cultiva pasiunea, respectul față de exercițiul fizic, mișcare activă, sport tuturor elevilor mei. La cei 74 de ani pe care-i am continui să-mi fac onest meseria, să-mi duc crucea fiind blagoslovit de soartă, Cel de Sus. O precizare. 11 ani am fost și directorul școlii.

Î: Cum ați decis să vă consacrați profesiei de pedagog?

R: De fapt, tare mult am vrut, am dorit să devin fotbalist de performanță.  La Reni cândva era o mare nebunie cu fotbalul, un agiotaj nemaipomenit. În campionatul orașului participau regulat câte 10-12 echipe: formațiile marinarilor, grănicerilor, feroviarilor, portului… Câte trei echipe aveau în turneu eternele rivale, cluburile Lokomotiv și Vodnik  la care eram legitimat și eu.  Îmi ieșea în teren totul bine, eram aplaudat de spectatori, marcam goluri, mingea mă asculta cuminte, așa cum vroiam eu, echipa  lupta mereu cu succes pentru titlul de campioană a Renilor, în campionatul regiunii Odesa,  și am hotărât să-mi continui studiile la facultatea de educație fizică de la Universitatea de Stat din Chișinău, sosind în capitală în vara lui 1961 cu 25 de ruble în buzunar. Ce reprezenta, cum era atunci Chișinăul și cum am fost admis la proba de specialitate este o adevărată poveste.

Î: Cum?

R: Toți pe care-i ascultam înainte de a fi audiat se lăudau în fața comisiei de admitere cu diferite titluri, performanțe și chestia asta m-a năucit, la început, puțin. Unul dintre membrii ei mă întreabă ce probă am practicat, care-s rezultatele cele mai bune obținute. Le povestesc puțin despre Vodnik. Sunt rugat să demonstrez ceva din fotbal. Minge, însă, nu era. Le spun că pot demonstra un truc cu o monedă de 3 kopeici. Toți se uită mirați la mine. Scot moneda o pun pe picior, o arunc de câteva ori în aer după care o pun din zbor în buzunărașul de la piept al cămășii. Toți au rămas tablou. Așa am susținut cu succes testul.

Î: Și cu fotbalul de performanță cum a fost în continuare?

R: Parcă mergea totul bine, dar la puțin timp am fost încorporat în rândurile armatei. Așa s-au călătorit în gol, în zadar, din punctul meu de vedere, trei ani de zile. Când m-am demobilizat situația familială m-a obligat să-mi urmez cursurile la facultatea fără frecvență. M-am angajat la școala din Reni unde actualul președinte al Federației Moldovenești de Fotbal, Pavel Cebanu era atunci în clasa a șaptea.  L-am ajutat puțin - așa consider eu - cum am putut, să devină fotbalist de performanță după ce visul meu s-a năruit.

Î: Redați vreun caz interesant despre el.

R: Juca mereu, la prima ocazie ivită, fotbal și vroia întotdeauna să fie cel mai bun în teren, să câștige echipa sa. În afară de simțul extraordinar al mingii avea o rezistență fizică foarte bună. Era printre primii la alergările pe distanțe medii, iar la cursa de 3 kilometri a fost recordmanul școlii. Campion al școlii la săritura în înălțime cu rezultatul de 1,80 metri era Ghenadie Șerban.  ”Vreau și eu să sar bine!”, îmi spune el într-o zi. Și, după antrenamente asidue, i-a egalat recordul! Era bun și la volei, baschet, alte probe sportive. Cu el în echipă am reușit – o singură dată – să învingem selecționata Școlii specializate de baschet  din Reni la campionatul orașului. A înscris în acel meci - țin bine minte – spectaculos, și două puncte cu o aruncare executată în rotire, peste umăr, de asupra capului. Fiind în clasa a șaptea juca pentru echipa de fotbal (seniori) Locomotiva.

Ei, dar despre Pavlic multe pot fi povestite. Numai de câte emoții mă las răscolit, uneori, când îmi aduc aminte cum am condus cu 4-0  în meciul final cu reprezentativa Chiliei în campionatului  regiunii Odesa, fiind apoi egalați - cu ajutorul arbitrului de centru - și învinși cu 5-4 în prelungirile dictate. La vestiar toți plângeau în hohote după nedreptatea făcută. Sau cum au scos din fântâna de lângă școală, de la adâncimea de circa 40 de metri, mingea care a nimerită acolo în timpul unui meci…

Î:  La cei 74 de ani ai D-voastră arătați perfect. Mai jucați fotbal?

R: Cum să nu joc? Fac parte din echipa veteranilor orașului și particip, în funcție și de timpul liber ce-l am, la toate turneele.

Î: Ce păreri de rău, regrete vă urmăresc uneori?

R: Faptul că din anul 2000 predarea obligatorie în școală este în rusă. Faptul că nu am reușit să devin fotbalist de performanță și am ratat odată, în  1968, marea șansa oferită. Am fost invitat atunci la Chișinău pentru a susține probe la echipa de maeștri Moldova. Țin minte și ziua testului, 2 ianuarie. Nu m-am dus, pentru că fiul Iurie se îmbolnăvise. Am considerat că ar fi fost o lașitate din partea mea să las soția singură cu el. Familia a învins disputa cu fotbalul. Cazul, însă, ne-a unit și mai tare și suntem fericiți împreună, iar  în curând vom marca jubileul de 50 de ani!

 

Scrisoarea lui Gabi Balint către profesorul său de sport

Fostul atacant al echipei Steaua București și al naționalei României, Gabi Balint, în prezent analist la Digisport, a scris pe siteul www.eusunt12.ro câteva rânduri de o profunzime rară către profesorului său de sport de la Sângeorz Băi.

Cuvintele omului care a marcat cu Argentina la Coppa del Mondo nu doar că au puterea de a ne teleporta într-un univers al copilăriei, dar devin şi o lecţie pentru toţi copiii de astăzi. Iată mai jos un fragment din scrisoarea redactată de Gabi Balint către profesorul Maxim Cârcu.

"El şi-a făcut treaba pentru că iubea sportul, pentru că trebuia să ne ajute pe toţi, să ne înveţe! Asa e, am sărit mereu peste un om important, iar prin aceste rânduri, puţine cantitativ şi calitativ comparativ cu ce mi-a oferit el în viaţă, vreau să îndrept ce se mai poate îndrepta!

Dragă tovarăşe profesor de Educaţie Fizică şi Sport de la Şcoala Generală din Sângeorz-Băi…

Te rog, nu te aprinde! Dar am făcut şcoala în anii ’70, aşa că vreau să păstrez pronunţia originală! Pe vremea mea se făceau 3-4 ore săptămânale de sport. De regulă, la finalul programului. Era treaba de transpirat, te udai… Nu aveam condiţiile de acum: sală de sport modernă, vestiare, duşuri şi alte minunăţii. Aveam un soi de sală de sport, ceva la modul că nu ploua în interior. Apă caldă? O glumă… nu aveam acasă, la bloc!

Profu’ de sport ne punea să facem de toate, pentru a ne învăţa. Ne-a învăţat să alergăm, să facem pas adăugat, cu pas sărit, paşi încrucişaţi, genunchii la piept. Zicea: “Gabi, aleargă mai pe vârfuri!”. Părea enervant! Mi se părea că sunt caraghios să alerg în aceste feluri… pentru că eu doream mingea! Dar l-am înţeles repede: ce îmi oferea era bun primit!

Ţinea să ne înveţe orice, probabil pare o glumă în prezent, dar nu e! “Uite, aşa se respiră corect!”, “Asta e alergarea adevărată!” sau “Asta trebuie să faceţi ca să nu se lipească răceala de voi!”, ne tot striga. Apropo, că tot e de sezon, vrei să te fereşti de răceală? Ai nasul înfundat? Garantat… se rezolvă! Şi acum ascult sfatul profesorului meu: te dai jos din pat, te duci la baie şi iei apă rece în palme şi tragi pe nas! Se desfundă, scapi de probleme!

Omul ăsta era foarte bine pregătit. Era cel mai bun, îl domina pe elev, dar la modul plăcut: transmitea încredere prin exemple. Doar fotbal? Nuuu, ştia de toate! Stăpânea gimnastica. Aveam câteva saltele, un cal, ne învăţa sărituri, exerciţii de stat în cap, tot felul de flic-flacuri. Gimnastica m-a ajutat la mobilitate, mi-a folosit la fotbal. Ne-am făcut chiar un cerc de gimnastică, am mers chiar la concursuri. Nu-l pot uita pe copilul Gabi Balint îmbrăcat în tradiţionalul şort negru şi maiou alb…

În clasă, aveam colegi copii de tărani. Veneau la şcoală îmbrăcaţi în costum popular. Aşa era portul… Aşa că făceau şi sportul în opinci! Conta? Important era că toţi îşi doreau să facă sport! Din păcate, în zilele noastre, sportul se face pe tabletă, din degete şi încheieturi, pe scaun. Am întrebat-o des pe fata mea cea mare: “De ce nu faci sportul la şcoală?”. Implacabil, răspunsul era “Eu? Nuuu! Păi, ce! Ca să transpir?”. Am ajuns să fim o naţie de “scutit medical”, pe motiv că “n-am chef”! Nu mai sunt atletul de altădată şi mor de ciudă când nu reuşesc să fac exerciţiile fizice pe care mi le impun, dar am de ce să spun “Mulţumesc, tovarăşe profesor Maxim Cârcu”.

 
Еще статьи...