• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Новости Новости Platina a urcat pe locul șase în clasament

Platina a urcat pe locul șase în clasament

Platina Chișinău a mai obținut ieri o victorie, în deplasare, în campionatul Ligii Internaționale de Tineret și a urcat pe locul șase în clasamentul Conferinței de Vest.

Ea a învins-o cu scorul 8-3 pe formația rusă XK Alta din Lipețk. Asta, în mare măsură, datorită prestației în forță în prima repriză încheiată cu scorul 4-0 și rezistenței, insistenței de care a dat dovadă în runda a treia în care a învins cu 3-0. Cea de-a doua repriză s-a terminat cu scorul 3-1 în favoarea gazdelor.

Platina totalizează 48 de puncte. Prima poziție în top este este ocupată de formația Berkutî Kuban (67 de puncte).

Următorul meci din campionat Platina îl va juca la Tiraspol pe 21 ianuarie. Parteneră de întrecere va fi formația Molnia Reazan,situată pe locul 13 în clasament.

Platina evoluează al doilea an în Liga Internațională de Tineret. Ea joacă meciurile de acasă la Tiraspol, pentru că patinoarul Ice Bravo din Chișinău nu corespunde rigorilor regulamentului competițional. Victoria repurtată ieri este a 14-ea în cele 31 de meciuri disputate.