• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Новости Новости "This is hockey": 13 copci şi golul victoriei

"This is hockey": 13 copci şi golul victoriei

 

 

Hocheistul cu nume de casă de modă, Kevin Klein, a fost eroul echipei New York Rangers în partida de luni, împotriva celor de la Penguins. Klein, jucător defensiv, a fost victima unui "high sticking", fiind lovit cu crosa în zona urechii stîngi, la finalul primei reprize. A părăsit terenul şi, potrivit cbssports.com, a avut nevoie de 13 copci pentru ca medicii să reuşească să reataşeze partea superioară a lobului urechii. "A pierdut o bucăţică din ureche", au spus apropiaţii echipei, în frunte cu tehnicianul echipei, citaţi de jurnaliştii americani.

Zach Sill, adversarul vinovat pentru sîngele abundent pierdut de Kevinn, a fost ţinut patru minute pe tuşă de arbitri, pentru faultul comis. Kevin a revenit însă pe teren, cu o apărătoare de plastic aplicată în jurul urechii lovite, după cum a explicat USAToday şi, după ce echipa sa a risipit un avantaj de două goluri pe tabelă, fiind împinsă în prelungiri de "pinguini", Klein a dat lovitura decisivă. A trimis pucul în plasa porţii celor de la Penguins, pentru o victorie cu 4-3 a celor de la Rangers.