• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Новости Новости Mihai Covaliu, noul președinte al FRHG

Mihai Covaliu, noul președinte al FRHG

Mihai Covaliu a fost ales, joi, în cadrul Adunării Generale, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), el fiind singurul candidat, informează site-ul oficial al federației.

Fost vicepreşedinte al forului şi preşedinte al Colegiului Central de Arbitri, Covaliu a fost ales în funcţie cu 11 voturi pentru şi o abţinere.

Mihai Covaliu a declarat că nu va primi salariu pentru funcţia de preşedinte. "Am făcut parte din echipa lui Florian Gheorghe, cînd acesta a preluat mandatul precedent. Din păcate, după cum ştim cu toţii, preşedinţia lui Florian Gheorghe s-a încheiat dramatic. Poate şi din acest motiv am decis să candidez şi să ajut hocheiul pe gheaţă. Mi-aş dori ca în timpul mandatului meu să ajungem la un bilanţ contabil echilibrat, să acoperim datoriile FRHG, iar echipele noastre naţionale, indiferent de vîrstă, să îşi consolideze poziţia în Divizia I a Campionatului Mondial. Cît voi conduce FRHG, funcţia de preşedinte nu va fi salarizată", a spus Covaliu.

După alegerea preşedintelui, s-a propus introducerea pe ordinea de zi a măsurii de dizolvare a actualului Birou Federal. Cu 10 voturi pentru, Adunarea Generală a FRHG a decis dizolvarea Biroului Federal şi revocarea mandatelor actualilor membri. În acest sens, se va întruni o nouă Adunare Generală, în cadrul căreia se va stabili un nou Birou Federal, conform Statutului FRHG.