• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Новости Новости Dl. Iurie Topală este noul director general al Î.S. „Calea Ferată”

Dl. Iurie Topală este noul director general al Î.S. „Calea Ferată”

Foto: mtid.gov.md

Ieri, 23 septembrie, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc a semnat ordinul cu privire la numirea lui Iurie Topală în funcția de director general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Hochei pe Gheaţă a cîștigat concursul de suplinire a postului vacant de director general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, după ce a dețint interimatul de la data de 3 august 2015.

Concursul a fost desfășurat de către Consiliul de Administraţie al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, în perioada 13 august- 4 septembrie, în baza Regulamentului. Candidații la această funcție au fost selectați în baza criteriilor de vîrstă, experiență de muncă de cel puțin 10 ani și experiența de activitate în funcție de conducere de cel puțin 8 ani.

De asemenea, pretendenții la funcția de administrator trebuiau să aibă studii superioare tehnice, economice sau juridice și să prezinte o viziune clară, inclusiv în formă scrisă, asupra situaţiei economice a CFM, infrastructurii şi materialului rulant al CFM, precum și asupra reformelor și obiectivelor de dezvoltare ale Căii Ferate.

La concurs au fost admiși 6 candidați. În urma promovării probei de curriculum vitae și a celei de interviu, Iurie Topală a devenit cîștigător al concursului, după ce a acumulat un punctaj total de 196 de puncte.

La investirea în funcție, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dl. Iurie Chirinciuc i-a urat noului administrator CFM succese și și-a exprimat încrederea în devotamentul și experiența sa. Potrivit ministrului, calitățile profesionale ale directorului trebuie să fie direcționate spre prosperarea interprinderii.

La rîndul său, dl.Iurie Topală a declarat că va face tot posibilul pentru a contribui la modernizarea Căii Ferate și speră că se va bucura de sprijinul întregii echipe pentru a continua reformele începute.