• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Бокс Sorin Florea – King Promotion: "Viorel Simion va boxa pentru titlul mondial în acest an"

Sorin Florea – King Promotion: "Viorel Simion va boxa pentru titlul mondial în acest an"

Boxul profesionist românesc a pulsat în 2016 prin cîteva gale organizate la nivel naţional. Două dintre ele, probabil cele mai importante, au fost puse în scenă de compania King Promotion la Circul de stat din Bucureşti. Chiar dacă pare puţin, faţă de ceea ce se întîmplă în alte părţi, este totuşi mai mult decît în alţi ani. Sorin Florea, omul din spatele companiei King Promotion, investeşte în nobila artă de mai bine de 10 ani. De cariera lui Viorel Simion se ocupă de 11 ani, iar de cea a lui Bogdan Dinu, un al pugilist de top al României, de nouă ani.>

Cei doi boxeri, ambii aflaţi sub contract exclusiv cu King Promotion, sînt pariurile pentru 2017 ale lui Sorin Florea. Greul Bogdan Dinu are programat un meci extrem de important la finele acestei luni, la Macao, pentru centura Intercontinentală IBF. La rîndul lui, Viorel Simion aşteaptă meciul care să-l propulseze într-o luptă cu centura mondială pe masă.