• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Бокс

Бокс

La Cupa Uniunii Europene fără liderii indiscutabili

Patru boxeri moldoveni vor participa cu începere de astăzi la Cupa Uniunii Europene, care va demara la Sofia (Bulgaria).

Selecționata Moldovei este alcătuită de Veaceslav Plotnic, care va concura la categoria de greutate pînă la 60 de kilograme, Victor Carapcevschi (75 kg), Petru Ciobanu (81 kg) și Victor Ilîmov (91 kg). Cea mai impunătoare carte de vizită dintre ei o are Petru Ciobanu, care-i medaliat la Campionatul European. Cu excepția acestuia, restul reprezintă, în temei, rezervele selecționatei Moldovei.

Turneul se va încheia pe 17 august.El a reunit pugiliști din 39 de țări.

Cel mai bun boxer moldovean este Veaceslav Gojan, care-i campion european (Ankara, 2011), medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008, China). Obiectivul lui este să mai participe odată la Olimpiadă, la cea de la Rio de Janeiro.

 

Pe podiumul de premiere de la la Halle

Pugiliștii moldoveni, Alexandru Rîșcan (52 kg) și Dumitru Galogoț (64 kg) au devenit premianți la turneul internațional Chemistru Cup, desfășurat la Halle (Germania).

Alexandru Rîșcan s-a clasat pe locul doi, cedînd în finală lui Ilyas Suleimanov din Kazahstan. Dumitru Galogoț a ocupat locul trei după ce a suferit înfrîngere în semifinala competiției în meciul disputat cu Vitalii Dunaițev din Federația Rusă.

La turneu au participat încă doi boxeri moldoveni: Vadim Ivaniuc (60 kg) și Alexei Zavatin (plus 91 kg), care au fost invinți în runda inaugurală a turneului.

Solicitat să comenteze evoluțiile la Halle ale boxerilor moldoveni antrenorul emerit Petru Caduc a declarat că este satisfăcut. ”Sînt mulțumit de prestația lor, fiindcă turneul acesta este foarte competitiv, vloros și-i dificil să devii premiant. Cunosc acest lucru din practica pricipări la el în anii precedenți”,  a spus tehnicianul. Referitor la absența din lotul național la acest turneu a lui Veaceslav Gojan (56 kg) și Vasile Beolus (69 kg), participant la Olimpiada de la Londra (2012)el a specificat că primul a avut de rezolvat o mică problemă familială în perioada respectivă, iar Vasile Belous susține examenele de stat la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport.

Cel mai bun boxer moldovean este dinamovistul Veaceslav Gojan, care-i campion european și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008).

 

Lotul național de box al Ucrainei se antrenează la Grimăncăuți

Lotul național de box al Ucrainei a sosit la Grimăncăuți (Briceni) și se antrenează cu echipa similară a Moldovei.

”Efectuăm zîlnic antrenamente în comun pînă pe 9 mai după care vom desfășura în meci amical cu ocazia Zilei Europei”, a declarat astăzi pentru agenție antrenorul emerit Petru Caduc. Potrivit lui, va fi o întîlnire cu un pronunțat carcater amical. ”Arbitrii nu vor pronunța deciziile meciurilor disputate la toate categoriile de greutate. Important este că ne pregătim împreună, că vom acumula o experiență competițională utilă, ce ne va ajuta să evoluăm cu succes la viitoarele turnee internaționale”, a subliniat tehnicianul lotului național.

”În acest cantonament se află toți liderii boxului moldovenesc: Veaceslav Gojan, campion european, Dumitru Galogoț, premiant la Europene, Vasile Belous, multiplu învingător la diferite turnee internaționale, participant la Jocurile Olimpice de la Londra. Lotul ucrainean este, de asemenea foarte valoros și include vedete de prim rang”, a mai adaugat Petru Caduc.

Grimăncăuții este considerați Meca boxului moldovenesc după ce antrenorul  Petru Caduc a reușit să educe în condiții rurale doi medaliați olimpici: Vitalie Grușac (Sydney, 2000) și Veaceslav Gojan (Beijing, 2008), un grup impunător de premianți la alte turnee de anvergură. Aici au efectuat anterior cantonamente și selecționatele României, Tunisului, Suediei, Israelului. Cu suportul Școlii specializate din localitate se desfășoară anual turneul internațional ”Cupa Independenței”.

 

20 antrenori de box moldoveni au obținut licența cu o stea

20 de antrenori moldoveni de box au obținut  dreptul la licența cu o stea, oferită de Federația Internațională de Box, a declarat într-o conferință de presă Olim Muhamedov (Uzbekistan), conducătorul seminarului internațional, desfășurat timp de cîteva zile la Chișinău.

”Toți au ascultat prelegeri, au susținut lecții practice, au fost familiarizați cu ultimele noutăți din boxul mondial ce se referă la antrenorat. A fost o plăcere să activez aici. Sper să mai revin la Chișinău, în Moldova și cu alte ocazii”, a declarat pentru Agenție oficialul, care a fost ajutat în activitatea desfășurată de Andrei Gușan, consilierul federației naționale de box. ”Au fost prezentate mai multe aspecte ale activității de antrenor, diferite detalii, ce scap la prima vedere unor specialiști. A fost un seminar foarte util”, a spus acesta.

Licența cu o stea oferă dreptul de a activa, de a participa la diferite turnee internaționale, Campionatele European și Mondial, Jocurile Olimpice.

Cea mai înaltă este licența cu trei stele. Posesoarea ei în Republica Moldova sînt următorii antrenori: Petru Caduc, Leonid Tomșa, Gheorghe Bugneac, Anatol Pîca, Maxim Certîcovțev și Veaceslav Simac. Doi tehnicieni - Andrei Gușan și Iurie Liutîi dețin licența cu două stele.

La lucrările seminarului, desfășurate și cu sprijinul ”Solidarității Olimpice”, au participat și șase antrenori din Irlanda, Kazahstan și Belarus.

 

Moldova a învins la Iași România într-un meci amical

Lotul național de box a învins cu scorul 7-2 într-un meci amical disputat în week end la Iași echipa României.Victorii în partidele desfășurate au obținut Alexandru Rîșcan (52 kg), Veaceslav Gojan (56 kg), ambii prin knock-out, Vasile Belous (69 kg), Victor Carapcevschi (75 kg, superioritate evidentă),Andrei Zatușevschi (81 kg),  Victor Ialîmov (91 kg) și Alexei Zavatin (plus 91 kg).  Au fost declarați învinși Vadim Ivaniuc (60 kg) și Dumitru Galogoț (64 kg).

Solicitat să comenteze rezultatul înregistrat antrenorul lotului național, Petru Caduc (în imagine cu Dragoș Hîncu, viceministrul Tineretului și Sportului) a declarat  că fost în meci foarte util. ”N-am mai disputat partide din octombrie trecut și întîlnirea de la Iași a fost foarte benefică, umplînd un gol apărut în activitatea noastră. Din punctul meu de vedere a învins și Dumitru Galogoț, dar repet, rezultatul, scorul, mai puțin contează. Noi colaborăm foarte bine, fructuos cu Federația Românâ de Box și această relație bună de conlucrare este benefică pentru ambele loturi în opinia mea”, a opinat tehnicianul.

Din echipa României au lipsit din diferite motive patru piese de rezistență: Bogdan Juratoni, Mihai Nistor, Răzvan Andreiana și Ovidiu Berceanu.

Întîlnirea de la Iași a fost a doua în istoria confruntărilor dintre aceste două loturi. Prima s-a desfășurat la Grimăncăuți în 2003. În lotul României, dirijat atunci de celebrul Francisc Vaștag, figurau boxeri cu renume mondial: Dorel Simion, Lucian Bute, Viorel Simion, Silviu Olteanu.În meciul de la Iași a boxat un singur reprezentant al echipelor anului 2003, Veaceslav Gojan, medaliat olimpic în 2008, campion european în 2011.Majoritatea membrilor lotului moldovean reprezintă Clubul Sportiv Central ”Dinamo”.

 
Еще статьи...