• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Cinci halterofili moldoveni vor participa la Olimpiada de la Rio de Janeiro

Cinci halterofili moldoveni vor participa la Olimpiada de la Rio de Janeiro

Cinci halterofili moldoveni vor participa anul viitor la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Brazilia), transmite MOLDPRES.

Cine anume va concura urmează să decidă federația națională de profil. Ea a obținut acest drept după ce selecționata Moldovei s-a situat pe locul 11 la Campionatul Mondial din anul curent de la Houston (SUA) în clasamentul general pe echipe, dat publicității ieri.

Cea mai bună evoluție la turneu a avut-o Alexandru Dudoglo (85 kg), plasat pe locul 9. Coechipierul Iurie Bulat, care a concurat la aceeași categorie, s-a clasat pe locul 13. Iată rezultatele obținute de toți membrii lotului: Alexandru Şpac (77 kg) s-a clasat pe locul 11; Artiom Pipa s-a situat la aceeași categorie de greutate pe locul 13; Serghei Cechir (69 kg) a ocupat locul 15; frații Iurie și Ghenadie Dudoglo, ambii la categoria de greutate pînă la 62 de kilograme, s-au situat pe locurile 18, respectiv, 31, iar Oleg Sîrghi (56 kg) a ocupat locul 24.

Șase dintre aceste cele mai bune rezultate au fost luate în calcul la stabilirea locului final al echipei în clasamentul general.

În top figurează 58 de țări. 24 dintre ele au obținut dreptul să delegheze sportivi la Olimpiada de la Rio de Janeiro.

Cel mai bun halterofil moldovean este Tudor Casapu, campion olimpic la Barcelona (1992).

Deja 10 performeri moldoveni au îndeplinit normativele care le permit participarea la Jocurile Olimpice din capitala Braziliei. Conformt experților încă aproximativ zece dintre ei vor obține bilete olimpice de acreditare.