• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Ion Lambanțu și Stas Ivanov, campioni naționali la tenis (veterani și amatori)

Ion Lambanțu și Stas Ivanov, campioni naționali la tenis (veterani și amatori)

Ion Lambanțu și Stas Ivanov au devenit în week end la clubul Acvila din capitală campioni naționali printre veterani și amatori, proba dublu.

În meciul final ei au învins cu dificultate perechea Viorel Galaju – Artur Zgardan. Asta pentru că au cedat în primul set (4-6), a învins în setul al doilea la limită (7-6), iar în setul al treilea au fost conduși, dar au revenit spectaculos în final, învingînd cu 11-9. ”Sînt bucuros că am cîștigat, chiar dacă am comis multe greșeli în jocul la fileu. Probabil din lipsa practicii competiționale. De regulă, eu joc mai mult la individual”, a declarat pentru agenție la finele meciului Ion Lambanțu.

Situația din finală s-a repetat într-un fel în disputa pentru locul trei. În setul al treilea decisiv duetul Slavian Guțu – Andrei Porubin, campioni naționali la ediția precedentă, conduceau la tie-breack cu 7-1, 8-4 în fața perechii Vitalie Moscovciuc – Adrian Mariciuc după care au cedat surprinzător. ”Nu ne-a mai mers jocul. Dar, acesta-i tenisul, sportul. Trebuie, uneori, să ai și puțină baftă”, a concluzionat la finele întîlnirii Andrei Porubin.

În scopul încurajării jucătorilor și sporirii atractivității competiției, patru echipe învinse în sferturi și alte patru care nu s-au calificat pe tabloul principal au concurat în cadrul unui turneu de consolare pentru locul 5, premiant. Victoria i-a revenit duetului Anatol Grosu – Victor Ciornîi. Competiția s-a desfășurat a opta oară sub egida Federației de Tenis a Moldovei (FTM).