• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Novak Djokovic a înregistrat o performanţă incredibilă

Novak Djokovic a înregistrat o performanţă incredibilă

Jucătorul de tenis din Serbia, Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial ATP, în v]rstă de 29 de ani, a obţinut, miercuri, după victoria, scor 6-4, 6-3, 7-6, împotriva lui Adrian Mannarino (55 ATP), a 30-a victorie consecutivă într-un turneu de Mare Şlem, performanţă unică în istoria tenisului, scrie mediafax.

Tenismanul sîrb a depăşit vechiul record, deţinut de Rod Laver, încă de acum patru decenii. Acesta a cîştigat 29 de partide la rînd în turneele de Grand Slam, în era Open, în perioada 1969 - 1970. După victoria împotriva lui Mannarino, liderul mondial va evolua împotriva lui Sam Querrey din SUA în turul trei de la Wimbledon.

Djokovic este cîştigătorul ultimelor trei ediţii ale turneului de la Wimbledon, pe care l-a cucerit prima dată în 2011. Ultimele două finale le-a disputat împotriva jucătorului din Elveţia, Roger Federer.

Sportivul din Serbia a cîştigat, de-a lungul carierei, 12 titluri de Grand Slam, şase la Australian Open, unul la Roland Garros, trei la Wimbledon şi două la US Open. Djokovic a cîştigat de cinci ori şi Turneul Campionilor.