• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Brazilia va fi reprezentată de un număr record de sportivi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

Brazilia va fi reprezentată de un număr record de sportivi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

Delegaţia Braziliei, ţara gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 2016, va fi formată din 462 de sportivi, potrivit unui anunţ al Comitetului Olimpic Brazilian, şi îşi va întrece precedentul record, înregistrat la ediţia din 2008, organizată la Beijing, China.

Dintre cei 462 de sportivi, 253 sînt bărbaţi şi 209 femei. Astfel, Brazilia îşi depăşeşte precedentul record de participanţi la Jocurile Olimpice, de 277 de participanţi, la ediţia din 2008. La Beijing, Brazilia a avut 145 de sportivi şi 132 de sportive.

Atletismul este cel mai bine reprezentat sport de către brazilieni la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice, cu 67 de sportivi, urmat de fotbal, cu 36 de jucători şi înot: 33.

La Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, programate în perioada 5-21 august, şi-au confirmat deja participarea 10.293 de sportivi şi se aşteaptă ca numărul acestora să depăşească 10.500.