• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Serena Williams a doborît un record fabulos

Serena Williams a doborît un record fabulos

Simona Halep o va înfrunta miercuri, în sferturile de la US Open, pe cea mai bună jucătoare din istorie în turneele de Grand Slam! Respectivul statut a fost cîştigat de Serena Williams chiar luni seară, atunci când americanca a obţinut a 308-a victorie a carierei în turneele de Grand Slam, după 6-2, 6-3 cu Yaroslava Şvedova din Kazahstan! Spectaculos e că niciun alt sportiv nu a mai adunat atâtea succese în carieră, în competiţiile majore, indiferent că vorbim de circuitul ATP sau WTA.Recordul doborât de Serena Williams este unul fabulos. Mai ales dacă ne raportăm la numele campionilor devansaţi de americancă. Graţie victoriilor de la US Open, Wiiliams a trecut peste Roger Federer în ierarhia respectivă, geniul elveţian rămînînd cu 307 victorii în palmares după ce a declarat forfait pentru US Open. În acelaşi timp, Martina Navratilova a fost depăşită şi ea de Serena Williams, pragheza obţinând 306 victorii în turneele de Grand Slam.

După calificarea în sferturile de finală ale turneului desfăşurat la New York, liderul mondial le-a spus reporterilor: "Nu forţez, dar nici n-o las mai moale în aceste meciuri în care întîlnesc adversare slab clasate. Încerc doar să joc în nota mea obişnuită. Vreau să spun că niciodată nu am servit atît de consistent şi mă bucur că am ajuns la 308 victorii în turneele de Grand Slam. E ceva magic pentru mine", a declarat Serena după 6-2, 6-3 cu Yaroslava Şvedova (52 WTA), într-un meci disputat pe centralul Arthur Ashe.