• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Ciclistul britanic Bradley Wiggins şi-a anunţat retragerea

Ciclistul britanic Bradley Wiggins şi-a anunţat retragerea

Ciclistul Bradley Wiggins, în vîrstă de 36 de ani, cîştigător al Turului Franţei, şi-a anunţat retragerea din ciclismul profesionist, conform CyclingWeekly.

Wiggins a devenit, în 2012, primul sportiv britanic care cîştigă Turul Franţei şi termină cariera profesionistă în acest sport ca unul dintre cei mai decoraţi ciclişti ai ţării sale. Wiggins a făcut anunţul prin intermediul unui mesaj postat pe contul său personal de Instagram.

"Am fost suficient de norocos să trăiesc un vis şi să-mi îndeplinesc un ţel pe care l-am avut din copilărie, de la vîrsta de 12 ani. M-am întîlnit cu idolii şi am concurat alături de ei timp de 20 de ani. Am lucrat cu cei mai buni antrenori şi manageri din lume, cărora le voi fi mereu recunoscător pentru sprijinul acordat. Ce voi păstra cu mine pentru totdeauna este dragostea fanilor. Ciclismul mi-a oferit totul. Nu aş fi putut realiza nimic fără sprijinul soţiei mele şi al copiilor mei", a scris Wiggins pe contul său de Instagram, alături de o fotografie cu tricourile şi medaliile sale.

Bradley Wiggins a cîştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Acesta a concurat la cinci ediţii consecutive de Jocuri Olimpice, începînd cu ediţia de la Sydney din 2000.