• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Federația de judo il va premia pe campionul mondial de cadeți la finele anului

Federația de judo il va premia pe campionul mondial de cadeți la finele anului

Federația Moldovenească de Judo îi va oferi campionului mondial de cadeți, Eugen Matveicuc (81 kg) un cadou special la sfîrșitul anului, a declarat astăzi președintele ei, Andrei Golban, relatează MOLDPRES.

”Îi vom oferi un premiu special. Va fi totul frumos, în spiritul tradițiilor existente în cadrul federației. De asemenea vor fi omagiați, conform performanțelor înregistrate, și ceilalți premianți la turneele internaționale. Acceptăm, în acest context,  și  ideile interesante referitoare la eveniment de mass-media”, a specificat oficialul. ”Performanța lui Eugen Matveiciuc constituie o premieră în istoria judoului moldovenesc. Ea va fi răsplătită pe măsură”, a adaugat vicepreședintele federației, Victor Florescu.

Fiind întrebat de mărimea primei oferită tînărului performer de președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, secretarul general al federației, Valeriu Duminică a remarcat că este o chestie ce ține de competența sportivului. ”Va dori să o facă publică - o va face. Acesta-i dreptul lui. Pentru mine este important că prima a fost oferită, iar performanța istorică înregistrată nu a fost trecută cu vederea și de politicieni”, a spus secretarul federației. ”Suma nu contează. Importantă a fost atenția acordată”, a spus Eugen Matveiciuc.

La conferința de presă au asistat primul antrenor al sportivului, Mihail Ciudin, unul dintre actualii lui tehnicieni, Ion Leu, tatăl peformerului, Cătălin Matveiciuc, care au făcut o serie de precizări referitoare la titlul de campion obținut. Eugen Matveiciuc este originar din Chișinău, elev în clasa a 11-ea la Liceul Republican cu Profil Sportiv. Pracitică judoul de la vîrsta de 6 ani. Anul curent el a mai devenit premiant la Festivalul Olimpic al Tineretului European (Gyor), etapele Cupei Europei, desfășurate la Berlin și Ploiești, Campionatul European (Kaunas), rezervat juniorilor.

(Reporter I.Robu, editor L.Alcaza)