• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Victor Peicov a anunțat obiectivul pentru Europene

Victor Peicov a anunțat obiectivul pentru Europene

Victor Peicov, președintele Federației de Lupte din Moldova, a anunțat obiectivul trasat în fața membrilor loturilor naționale la Campionatul European din anul curent, care se va desfășura săptămîna curentă la Vahtaa (Finlanda).

”Mi-ași dori foarte mult ca cineva dintre membrii selecționatei noastre să cucerească o medalie. Voi considera obiectivul atins dacă va obținută distincția. Nu contează cine se va învrednici de ea. Important este ca să figurăm în lista țărilor care au premianți”, a declarat oficialul. Fiind întrebat cine dintre ei are cele mai mari șanse de a urca pe podiumul de premiere el a declarat că sînt mai mulți pretendenți. ”Cu excepția categoriei grea în rest toți au premise să devină medaliați. Depinde și de tragerea la sorți, și de forma sportivă în care se vor afla în ziua de concurs”, a opinat președintele federației.

Detaliul cel mai deranjant, în opinia lui, în ajunul deplasării a fost că membrii lotului urmează să plătească personal taxa de participare la campionat. ”Faptul acest crează confuzii. Așa ceva nu a fost pînă în prezent. Urmează să-și spună cuvîntul pînă la urmă juriștii”, a subliniat Victor Peicov.

Lotul național de lupte libere este alcătuit de Clim Grec (57 kg), Andrei Perpelița (61 kg), Vladimir Gotișan (65 kg), Roman Dermenji (70 kg), Evgheni Nedealco (74 kg), Petru Ianulov (84 kg), Nicolae Cebanu (97 kg) și Alexandru Romanov (125 kg).

Din componența echipei feminine fac parte: Emilia Budeanu (48 kg), Natalia Budu (53 kg) și Svetlan Saenco (categoria grea).

Selecționata moldoveană a plecat ieri la campionat. Europenele se vor desfășura în perioada 1-6 aprilie. Vahtaa este o suburbie a capitalei Finlandei, Helsinki.