• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Radu Albot, eroul meciului de tenis Moldova - Belarus

Radu Albot, eroul meciului de tenis Moldova - Belarus

Lotul naţional de tenis s-a calificat în etapa următoare a Cupei Davis în defavoarea echipei belaruse, după ce Radu Albot l-a învins în a treia zi de concurs  pe Egor Gherasimov şi scorul a devenit 3-1.

Victoria lui Radu Albot a fost senzaţională dacă se ţine cont de faptul că el a pierdut primele două seturi, după care a revenit spectaculos cu şapte game-uri cîştigate consecutiv. A învins în setul al treilea cu 6-3, a condus cu 1-0, 2-1 în al patrulea după care a fixat scorul final 6-1. A urmat setul al cincilea, decisiv, în care a pornit cu dreptul, reuşind două break-uri, a condus în final cu 5-1 după care cu 5-2 în ultimul set. A fost un game final tensionant în care a fost de patru ori egalitate şi apoi Radu Albot a smuls punctul victorios (6-2).

Echipa întreagă l-a dus în braţe şi a făcut turul de onoare, purtînd steagul ţării.

Radu Albot a obţinut în acest meci a zecea victorie consecutivă în Cupa Davis. El este membru al Clubului Sportiv Central ”Dinamo”, fiind angajat în echipa sportivă a Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale. În ultimele două luni, Radu Albot a fost desemnat de ziarişti cel mai bun sportiv moldovean. Echipa moldoveană a promovat în ultima fază a competiţiei şi pe 12-14 septembrie urmează să joace în deplasare ultimul meci cu selecţionata Danemarcei.