• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное BPDS ”Fulger”, IP Ciocanași IP Bender, cele mai bune la pentatlonul polițienesc

BPDS ”Fulger”, IP Ciocanași IP Bender, cele mai bune la pentatlonul polițienesc

Selecționata Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială (BPDS) ”Fulger” a devenit la finele săptămînii trecute  campioana Ministerului Afacerilor Interne (MAI) la pentatlonul polițienesc, prima grupă valorică, desfășurat sub egida Clubului Sportiv Central (CSC)”Dinamo”.

Cîștigătoarea turneului, care a durat două zile, a fost cea mai bună în suma participării la cele cinci probe de concurs: tir, natație, cros (3 mii de metri), săritura în lungime și greutate, totalizînd 12148 puncte. ”Am muncit și am cîștigat. Deși, sincer vorbind, nu eram sigur în ajunul competiției, că ne vom situa pe primul loc”, a declarat responsabilul de sport la BPDS ”Fulger”, Vasile Cara, multiplu campion european și mondial la lupta universală.

Pe locul doi s-a situat reprezentativa Academiei de Poliție ”Ștefan cel Mare”, iar pe trei - selecționata Serviciului Protecție Civilă și al Situațiilor Excepționale (SPC și SE).

În grupa a doua valorică primul loc i-a revenit echipei Inspectoratului de Poliție (IP) din sectorul Ciocana al capitalei. Ea a fost urmată în top, în ordine, de formațiile Inspectoratului de Poliție din municipiul Bălți și Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

În grupa a treia valorică campioană a devenit selecționata Inspectoratului de Poliție din Bender. Pe locul doi s-a clasat formația din Telenești, iar pe trei - cea din Criuleni.

Titlul de campion la individual, prima grupă valorică, a fost cucerit de Constantin Zaricinîi (4322 puncte), care a fost urmat în clasament de colegul de echipă Andrei Becciev (4180 puncte),ambii de la BPDS ”Fulger”, și Alexandru Coroi (SPC și SE, 4120 puncte).

În grupa a doua valorică pe podiumul de premiere au urcat, în ordine, Sergiu Luca (IP Ciocana, 3509 p.), Artiom Gumenîi (DP mun. Chișinău, 3277 p.) și Maxim Bendas (IP Bălți, 3201 p.).

În grupa a treia primele trei locuri au fost ocupate în ordine de: Vladimir Muntean (IP Bender, 3264 p.), Nicolae Bucur (IP Hîncești, 3041 p.) și Nicolae  Fondos (IP Criuleni, 2942 p.).

Decatlonistul Victor Covalenco de la SPC și SE, participant la Jocurile Olimpice de la Beijing, a încheiat concursul pe locul șapte din cauza unei accidentări la picior. Maratonistul Iaroslav Mușinschi (Departamentul Trupelor de Carabinieri), participant la Olimpiada de la Londra, a sosit  doar al doilea la cros.

”Poliatlonul polițienesc necesită o serie de abilități din partea participanților: rezistență fizică, atenție maximă, putere de concentrare. Sper că aceste aptitudini să fie demonstrate în timpul exercitării obligațiunilor de servicii pentru menținerea ordinii publice”, a subliniat la festivitatea de închidere Arcadie Bostan, șeful CSC ”Dinamo”.

Următoarea probă sportivă la care polițiștii își vor verifica măiestria este minifotbalul.