• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Valeriu Duminică luptă pentru a se califica la Olimpiadă

Valeriu Duminică luptă pentru a se califica la Olimpiadă

Valeriu Duminică a acumulat 60 de puncte la turneul internațional de judo din seria Grand Slam, încheiat în week end la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), și a urcat pe locul 35 în clasamentul mondial al categoriei sale (81 kg).

”El totalizează în prezent 439 de puncte. Urmează să concureze în continuare la alte turnee internaționale pentru a aduna punctajul necesar calificării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Brazilia, 2016). Cursa pentru un bilet de acreditare va dura pînă în ajunul Olimpiadei. Pentru a participa la turneul olimpic este necesar să te califici în primii 32 sportivi din lume”, a declarat președintele federației naționale de profil Veaceslav Manolache.

Valeriu Duminică l-a învins în primul meci disputat la Abu-Dhabi pe Matus Milichovsky (Slovacia) și i-a cedat în următoarea partidă lui Laszlo Csoknyai (Ungaria), fiind eliminat din concurs. El a fost singurul reprezentant al lotului național care a concurat.

Fostul coechipier Sergiu Toma (81 kg), care reprezintă Emiratele Arabe Unite (EAU),  s-a clasat la acest turneu pe locul trei. El ocupă locul 14 în clasamentul mondial. Cel mai bine plasat în acest top este Victor Scvorțov (73 kg). El este situat pe treapta a doua a clasamentului. Ion Remarenco (100 kg) se clasează pe locul 22. Ambii, de asemenea, apără culorile sportive ale EAU.