• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное Echipament modern pentru lotul național de judo

Echipament modern pentru lotul național de judo

Federația Moldovenească de Judo (FMJ) a înmînat în ajunul Revelionului tuturor membrilor echipei naționale un set de genți și costume sportive moderne confecționate de firma autohtonă Boviline.

Toate cheltuielile pentru procurarea lor și le-a asumat compania VV Family, condusă de Ion Vinaga. ”Am practicat în adolesență judoul. Acum am posibilitatea să ajut și eu acest gen de sport spectaculos. Cu acest gest ajutorul meu nu s-a încheiat. Seturi de echipamente urmează să primească anul viitor toate cele 38 cluburi de judo din țară. În plus, voi contribui ca ele să aibă minimul necesar pentru desfășurarea în condiții optime a antrenamentelor”, a declarat mecenatul.

Veaceslav Manolachi, președintele FMJ a declarat  că sprijinul acordat va contribui la obținerea unor performanțe frumoase pe viitor. ”Anul viitor este foarte important dacă e să-l privim prin optica performanțelor.Lupta pentru obținerea biletelor de acreditare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Brazilia, 2016) va deveni și mai strînsă, acerbă. Valeriu Duminică (81 kg) este calificat provizoriu deja La Olimpiadă conform rezultatelor înregistrate anul curent. Sper să le confirme, iar coechipierii să-i urmeze exemplul”, a spus oficialul.

Lotul național se află cu începere de ieri, 4 ianuarie, într-un cantonament la Cheile Grădiștei (România), stațiune montană situată la circa 30 kilometri de Brașov.