• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное

Разное

Dinamovistul Vitalie Gheorghiță a învins la Alba-Iulia

Atletul  Vitalie Gheorghiță a învins la semimaratonul de la Alba-Iulia (România), au informat astăzi surse din cadrul federației naționale de profil.

El a parcurs distanța de 21 kilometri într-un ceas și 16,40 minute, depășindu-și principalii urmăritori cu 21,5 secunde.

Competiția s-a desfășurat în premieră. Programul a inclus, în afară de semimaraton, proba de cros pe distanța de 10 kilometri și o cursă pentru copii.

Fondul de premiere a fost egal cu 22600 lei românești (aproximativ 94 mii lei moldovenești). Vitalie Gheorghiță a fost remunerat cu 1500 RO. El activează la Academia de Poliție ”Ștefan cel Mare”, este membru al Clubului Sportiv Central ”Dinamo”, multiplu campion național la semifond.

 

Viorel Iordăchescu: ”Un succes surprinzător, neașteptat”

Marele maestru internațional, Viorel Irdăchescu a comentat astăzi într-o conferință de presă evoluția sa la Campionatul European de șah de la Erevan (Armenia), încheiată cu promovarea la Cupa Mondială..

”Calificarea la Cupa Mondială este un succes, sincer vorbind, neașteptat de mine. În ajunul Europenelor am evoluat nereușit la un turneu din Minsk (Belarus).Am plecat la Erevan cu o dispoziție total relaxată, la limită cu indiferența. Îmi spuneam în sine că dacă ocup locul 150 va fi bine. Intenționam să mă dedic totalmente antrenoratului după acest turneu. Acum planurile mele vor suferi modificări esențiale. Asta pentru că am reușit,  într-un fel imposibilul. Am jucat foarte bine cu șahiști care aveau coeficientul ELO foarte înalt comparativ cu al meu (2583 puncte). Am avut un finiș de excepție (2,5 puncte din 3 posibile) și o victorie în ultima rundă obținută pe muchie de cuțit”, a declarat Viorel Iordăchescu.

Potrivit lui, calitățile ce l-au ajutat să obțină biletul de acreditare la Cupa Mondială sînt cele caracteristice tuturor performerilor la diferite genuri de sport. ”Este vorba despre concentrare, condiție fizică excelentă, mentalitate de învingător. Desigur, este necesară și o pregătire temeinică de orice turneu. Cu regret, eu m-am antrenat în ajun doar acasă”, a mai adaugat el. Șahistul a mai remarcat că este foarte bucuros de titlul de campion obținut de Aleksandr Motîliov (Rusia). ”În perioada 2000-2007 făceam anual cantonamente împreună la Vadul lui Vodă, Chișinău”,a precizat jucătorul.

Campionatul European din anul curent a reunit 268 de jucători. 130 sînt mari maeștri internaționali.Calificarea lui Viorel Iordăchescu la Cupa Mondială este  a patra în cariera sa. Anterior el a mai promovat la turneele din 2000, 2003, 2011. Viorel Iordăchescu s-a clasat la Europene pe locul 20, obținînd 7,5 puncte din 11 posiibile. El a jucat la acest turneu la nivelul performanței ELO egală cu 2696 puncte.

 

Sambo, un gen de sport foarte necesar polițiștilor

Mai mulți lideri ai sportului moldovenesc, membri ai loturilor naționale de lupte libere și judo, au participat ieri la campionatul Ministerului Afacerilor Interne la sambo, desfășurat la sala Olimpia din capitală, relatează MOLDPRES.

Cu două excepții, Nicolae Cebanu, participant la Olimpiada de la Beijing și Londra, campion al bundesligii anul curent și Alexandru Chirtoacă, multiplu campion național la libere, restul și-au adjudecat titlurile de campioni în prima grupă valorică (cea mai competitivă). Pe prima treaptă a podiumului de premiere au urcat:Octavian  Nacu (62 kg), Andrei Perpelița (68 kg), Valeriu Duminică (82 kg), toți de la Departamentul Trupelor de Carabinieri, Igor Soroca (74 kg, Departamentul Poliției de Frontieră), Mircea Taran (90 kg, Academia de Poliție ”Ștefan cel Mare”), Serghei Cumpătă (plus 100 kg, Brigada de Poliție cu destinație Specială ”Fulger”).

La categoria de greutate pînă la 100 kilograme Nicolae Cebanu a fost devansat în prelungiri de Denis Tachii de la Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. A fost cea mai tensionantă finală. În timpul regulamentar scorul a fost egal și doar în prelungiri, în ultimele secunde, Denis Tachii, accidentat la un deget în timpul meciului, a smuls victoria.

”Obțin dacă nu mă înșeală memoria al doilea titlu de campion al Ministerului. Este plăcut, dar cel mai important lucru este că nu m-am accidentat. Săptămîna viitoare intrăm în pregătiri de Campionatul European, un turneu de care leg multe speranțe”, a declarat la finele competiției Andrei Perpelița.

”Nivelul pregătirii majorității participanților lasă mult de dorit. Este necesar să fie întreprinse măsuri urgente pentru a ameliora situația”, a opinat Mihail Vdovicenco, arbitrul principal al turneului. ”Sambo este una dintre cele mai necesare disicipline care trebuie să fie practicată măcar la nivel elememntar de polițiști”, a subliniat Arcadie Bostan, șeful Clubului Sportiv Central ”Dinamo” sub egida căruia s-a desfășurat campionatul.

Premiante în concursul pe echipe prima grupă valorică au devenit, în ordine, selecționatele Departamentului Trupelor de Carabinieri, Academiei de Poliție ”Ștefan cel Mare” și Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepionale.

În ea de-a doua serie competitivă primul loc l-a obținut echipa Inspectoratului de Poliție din sectorul Ciocana. Pe locul doi s-a clasat echipa Inspectoratului de Poliție din municipiul Bălți, iar pe trei - formația de Inspectoratul de Poliție Botanica.

În grupa raioanelor primul loc a revenit reprezentativei din Bender. Pe locul doi s-a situat formația din Soroca, iar pe trei -c ea din Strășeni.

Sambo a fost prima disciplină din programul campionatelor MAI. Vor urma turnee la încă șase probe: tir, poliatlonul polițienesc, cros, volei, minifotbal, minihaltere.

 

Radu Albot, cel mai bun sportiv în luna februarie

Tenismanul Radu Albot a fost desemnat cel mai bun sportiv moldovean în luna trecută, informează astăzi diferite surse electronice.

El a acumulat cel mai mare număr de puncte - 77 - în sondajul efectuat de site-ul sports.md la care au participat majoritatea ziariștilor sportivi din țară.Jucătorul a fost apreciat, în special, pentru evoluția meritorie la turneul internațional de la Guangzhou (China) unde în pereche cu Christopher Rungkat din Indonezia a cîștigat proba de dublu. El a avut și o prestație excelentă în meciul din Cupa Davis cu selecționata Egiptului, încheiat cu scorul 4-1. Radu Albot a obținut în această partidă două vcitorii la simplu și una la dublu în pereche cu Maxim Dubarenco.

Locurile doi-trei în clasament au fost împărțite de arcașul Dan Olaru și înotătoarea Alina Bulmac.

Radu Albot este angajat la Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, subdiviziune din cadrul Ministerului de Interne. Lui îi aparțin o serie de performanțe stabilite în premieră în tenisul moldovenesc.În prezent el ocupă locul 164 în clasamentul ATP la simplu şi se află pe poziţia 177 în topul mondial de dublu. Radu Albot (24 de ani)a cîştigat în cariera sa  15 turnee de simplu, 14 Futures şi un Challenger, şi a obţinut încă zece titluri la dublu dintre care şapte Futures şi trei Challenger. El a fost desemnat cel mai bun sportiv și în luna ianuarie.

 

Profesorii împătimiți de sport au fost omagiați

Federația Sportului Universitar din Moldova (FSUM) a făcut ieri, la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), într-un cadru festiv, bilanțul Universiadei cadrelor didactice de la instituțiile de învățămînt superior din țară.

”Intenționăm să scoatem din anonimat pe viitor această competiție interesantă din mai multe puncte de vedere, să-i imprimăm o amploare mai mare.Cu ocazia evenimentului de astăzi aduc mulțumiri tuturor celor care au asigurat buna desfășurare a Universiadei”, a subliniat în mesajul de salut adresat premianților Leonid Bujor, președintele FSUM.

”Sînt mai mult ca sigur că la recenta ediție ați adunat o doză suplimentară de optimism, încredere în forțele proprii”, a remarcat Dumitru Ivanov, președintele Consiliului General al Sindicatului Educației și Științei.”Atmosfera binevoitoare ce domină la această manifestare a fost frecventă mereu și în sălile sportive unde v-ați verificat forțele.Este plăcut să te afli printre voi”, a notat Dragoș Hîncu, viceministrul Tineretului și Sportului.

Cele mai multe titluri  de campioni le-a cucerit selecționata Universității de Stta din Moldova. Ea a învins în turneele de tenis de masă, baschet, șah, joc de dame. ”Ne-am clasat pe primul loc într-o dispută strînsă, echilibrată cu reprezentativa Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă”.

În finală am întrecut-o cu un scor la limită, 3-2. O prestație foarte bună au avut lectorii Iurie Boldîrev, Tatiana Podoplelova, care în opinia mea joacă la nivel de candidați în maeștri ai sportului”, a declarat Vladimir Guțu, șef de catedră la USM, membru al echipei de tenis de masă.

Campioni ai Universiadei au mai devenit loturile Universității de Stat ”Ion Creangă” (badminton), Universității de Stat de Medicină și Farmaceutică (volei), Academiei de Poliție ”Ștefan cel Mare” (fotbal în sală).La festivitate au fost prezenți rectori și prorectori ai instituțiilor de învățămînt, factori deciziționali ai sportului de performanță din țară.

 
Еще статьи...